Un tânăr, de 26 ani, din judeţul Galaţi a distrus o sală de jocuri din comuna Pechea

Un tânăr, de 26 ani, din judeţul Galaţi, a fost reţinut pe bază de ordonanţă după ce a distrus o sală de jocuri din comuna Pechea, se arată într-o informare transmisă, joi, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi.

Potrivit sursei citate, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Smârdan au fost sesizaţi prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că un bărbat provoacă scandal la o sală de jocuri de noroc din comuna Pechea.

Poliţiştii au mers la faţa locului şi au identificat un bărbat, de 26 ani, din localitate, stabilind că acesta ar fi distrus bunurile din locaţia respectivă şi ar fi ameninţat un angajat, obligându-l să-i remită suma de 700 lei, pe care ar fi pierdut-o la jocurile de noroc.

Bărbatul, care este cercetat pentru tâlhărie şi distrugere, a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi cu propunere de arestare preventivă.

Sursa: Agerpres
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.