Un tânăr musulman din Istanbul merge de 4 ani la Iași să îi mulţumească Ocrotitoarei Moldovei

Un tânăr de 34 de ani din Istanbul merge de 4 ani la Iași să îi mulţumească Octotitoarei Moldovei. Deşi este musulman, spune că Sfânta Parascheva este sfânta lui, pentru că l-a ajutat într-un moment în care avea nevoie de un sprijin.

La 348 de ani de când moaştele Cuvioasei Parascheva ajungeau la Iaşi, aduse de domnitorul Vasile Lupu din Constantinopol, în capitala Moldovei, un musulman din Istanbul vine să îi mulţumească Sfintei.

Mustafa este profesor de istorie şi de patru ani, în fiecare octombrie se aşează la rând să ajungă la moaştele sfinte, la fel ca oricare alt pelerin.

„Vreau să precizez faptul că sunt musulman, nu m-am convertit de la creștinism sau altceva. Așa că vin aici cu identitatea mea musulmană. Faptul că sunt musulman nu mă face să nu cred în sfinți, fie ei creștini sau din altă religie. Parascheva pot să spun cu certitudine că este Sfânta mea deoarece chiar cred în puterile miraculoase ale moaștelor ei. Am trecut prin asta și din punctul de vedere al experienței mele personale, pot spune că moaștele ei fac minuni”, a spus Mustafa.

Acum patru ani, când era într-o situaţie foarte dificilă, Mustafa a primit un ajutor de la Iaşi: un tricou trecut pe la racla Cuvioasei.

„Eram într-o situație foarte disperată, atât fizic, cât și emoțional și aveam o prietenă foarte bună din Iași. Ea încerca să mă ajute, dar nu putea din cauza distanţei. Ea nu putea să vină la Istanbul şi mi-a spus <ştii, noi avem o sfântă aici, Sfânta Parascheva şi oamenii cred că moaştele ei fac minuni. Ce ar fi dacă îţi cumpăr un tricou şi ating moaştele cu el şi ţi-l trimit, poate te ajută>. A făcut aşa şi chiar m-a ajutat. Am început să mă simt fizic mai bine, iar emoţional am început să îmi revin, aşa că am făcut un jurământ. Am spus că dacă anul viitor şi nu apare ceva neprevăzut, cu siguranţă am să o vizitez pe Parascheva. Şi aşa am făcut în 2016. Apoi am venit şi am fost captivat de aura spirituală a acestui loc şi am fost foarte mişcat de tot. Am aşteptat la rând 12 ore, dar nu am simţit nimic, a trecut atât de repede. Şi apoi am făcut un al alt jurământ, că dacă anul viitor nu se întâmplă nimic neprevăzut vin iar”, a mai spus Mustafa.

El spune că va face aceste jurăminte şi în continuare.

„Aşa că tot ce pot să spun este <mulţumesc, Parascheva, mulţumesc pentru miracole!> (…) Jurămintele am să le fac în continuare, asta e clar”, a mărturisit tânărul.

Ca orice pelerin care ajunge la Iaşi în octombrie şi Mustafa spune că nu simte nici durere şi nici oboseală în orele de aşteptare.

„Am stat zece ore, cel mai puţin cred. Dar nici măcar nu am simţit durerea de picioare şi asta e chiar miraculos. Şi când am încheiat pelerinajul m-am simţit atât de eliberat, de griji şi de dureri, şi dureri emoţionale şi tot. Şi sunt un adevărat pelerin, particip la slujbe şi la liturghii, cumpăr suveniruri. Numele meu este Mustafa, sunt musulman, dar sunt pelerin la Parascheva”, a declarat profesorul de istorie.

Părinţii şi prietenii săi ştiu că el în octombrie vine la Iaşi, iar gestul său este perceput ca unul absolut normal.

„Toată lumea ştie. Şi părinţii mei şi prietenii mei. Nu am ascuns nimic, nu m-am ascuns de nimeni. Plus că trăiesc în Istanbul, care e un oraş cosmpolit, cu religii diferite, care trăiesc una lângă alta şi nu e neobişnuit ca unii să viziteze lăcaşul de cult al altuia. În Istanbul, armenii vizitează moschee sau un musulman merge în Catedrala Sfântul Gheorghe pentru a aprinde lumânări. Nu e nimic neobişnuit pentru Istanbul. Poate în România pentru că e o ţară omogenă din punct de vedere religios, pentru că marea majoritate a populaţiei este ortodoxă şi poate pentru voi sună interesant. De unde vin eu nu e ceva atât de interesant”, a explicat tânărul.

Despre Iaşi crede că este cel mai norocos oraş din România, iar evlavia celor care vin aici în fiecare octombrie îl surprinde.

„E 2019, Europa, iar atâta evlavie şi spiritualitate sunt rare”, a spus Mustafa.

esteto.ro
Loading...
loading...
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.