Un vid de putere crește riscurile de conflict în Caucaz

Deblocați gratuit Editor’s Digest

Roula Khalaf, redactor al FT, își selectează articolele preferate în acest buletin săptămânal.

În condițiile în care o mare parte din atenția lumii este distrasă de războaiele din Israel și Ucraina, o a treia regiune cu potențial de escaladare a conflictului riscă să fie trecută cu vederea: Caucazul de Sud. Într-o campanie militară fulgerătoare, Azerbaidjanul a cucerit luna trecută Nagorno-Karabah, enclava populată de armeni din interiorul granițelor sale. Mai mult de 100.000 de armeni din Karabah au fugit. În ciuda negărilor din partea Baku, Armenia și unele capitale occidentale se tem că luptele nu s-au încheiat și că Azerbaidjanul ar putea avea ambiții mai mari – încurajat de un vid de putere internațional efectiv în regiune.

Asaltul azerilor a pus capăt în forță unei dispute vechi de trei decenii. După prăbușirea Uniunii Sovietice, Armenia a intrat în război cu Azerbaidjanul pentru a-și susține rudele din teritoriu, care își declaraseră independența, și a ocupat părți din teritoriul azer învecinat. După ani de discuții de mediere neconcludente, Baku, întărit de armamentul turcesc, a lansat un nou război în 2020 și a recucerit o mare parte din teritoriul pierdut.

Deși discuțiile fuseseră reluate, Azerbaidjanul a recurs din nou la forță în septembrie și a trecut rapid peste Nagorno-Karabah. În timp ce Baku a trimis trupe, respingând orice sugestie că enclava ar putea păstra un anumit grad de autonomie, guvernul nerecunoscut al acesteia s-a prăbușit, iar cea mai mare parte a populației și-a luat zborul. Diplomații occidentali au fost șocați; după 2020, Baku părea să fi obținut în mare parte ceea ce își dorea în cadrul negocierilor. Premierul Armeniei, Nikol Pashinyan, acceptase să recunoască integritatea teritorială azeră, inclusiv Nagorno-Karabah.

De altfel, asaltul Azerbaidjanului ar fi fost dificil de realizat fără acordul Moscovei, stăpânul tradițional al regiunii. Forțele rusești de menținere a păcii din jurul enclavei au stat în mare parte deoparte în timp ce forțele azere au intrat. Diplomații occidentali suspectează că Vladimir Putin al Rusiei este preocupat de Ucraina și vrea să îl pedepsească pe Pashinyan, adus la putere de proteste de stradă în 2018, pentru că a înclinat spre vest.

Unele capitale ale UE sunt îngrijorate de amenințările din trecut ale președintelui azer Ilham Aliyev de a trasa un coridor terestru care să lege o exclavă azeră, Nakhchivan, la granița cu Turcia, de restul Azerbaidjanului – trecând între timp prin sudul Armeniei. După ofensiva de luna trecută, Aliyev l-a găzduit pe președintele Recep Tayyip Erdoğan al Turciei – care are legături etno-lingvistice cu Azerbaidjanul – în Nakhchivan, unde a făcut aluzie la crearea legăturii.

De atunci, discuțiile despre coridor s-au mai liniștit; oficialii de la Baku insistă asupra faptului că, după ce a restabilit integritatea teritorială a Azerbaidjanului, misiunea sa este completă. Dar oficialii UE se tem că retorica lui Aliyev este în continuare belicoasă, iar acesta s-a retras de la o întâlnire recentă cu premierul Armeniei, mediată de UE.

Episodul reprezintă un regres serios pentru influența occidentală în sudul Caucazului. UE și SUA au investit mult în eforturile de rezolvare a problemei Nagorno-Karabah. UE a făcut curte Azerbaidjanului ca sursă alternativă de gaze naturale și a semnat un important contract de furnizare la câteva luni după ce Rusia a invadat Ucraina.

În condițiile în care SUA sunt deturnate de războiul dintre Israel și Hamas, liderii UE trebuie să preia din nou inițiativa. Aceștia ar trebui să îi spună clar lui Baku că, după ce au rupt legăturile energetice cu Moscova, se așteaptă ca toți furnizorii să respecte dreptul internațional. Ei ar trebui să facă presiuni asupra lui Aliyev pentru a fi mărinimos în cazul victoriei și să se așeze la masă cu Pashinyan. Problemele, inclusiv condițiile de întoarcere a armenilor din Karabah în teritoriu și legăturile cu Nakhchivan, trebuie rezolvate prin discuții, nu prin război.

Instabilitatea din Caucaz este un semn îngrijorător al modului în care ordinea internațională se destramă atunci când marile puteri sunt în dezacord, iar jucătorii regionali profită. Dacă nu se rezolvă conflictul dintre Azerbaidjan și Armenia, pericolul nu este doar o escaladare regională, ci și faptul că alte state vor vedea în vidul de putere de astăzi o șansă de a regla vechile conturi prin forță.