tezyo.ro - by OTTER Distribution

Universitatea Craiova-Viitorul Constanța, scor 3-1, în etapa a 11-a din Liga 1

Universitatea Craiova a câștigat meciul cu Viitorul Constanța, disputat luni seara, pe teren propriu, scor 3-1, în runda a 11-a din Liga 1.

Fără Gheorghe Hagi pe bancă, suspendat, Viitorul Contanța a deschis scorul după doar șapte minute. Bogdan Țîru a reușit al treilea gol din acest sezon, după ce a trimis cu capul în plasa porții lui Pigliacelli în urma unei lovituri libere.

Universitatea Craiova a întors scorul în decurs de doar un minut. Alexandru Cicâldău a punctat împotriva fostei sale echipe, în minutul 44, cu un șut plasat din marginea careului. L-a urmat Elvir Koljic, peste câteva secunde, care a avut o execuție asemănătoare, însă la colțul lung.

După pauză, echipa lui Victor Pițurcă s-a distanțat pe tabelă. Craiovenii au profitat de gazonul slab de pe Stadionul „Ion Oblemenco” și au punctat pentru 3-1. În minutul 53, Mihai Bălașa a executat moale o lovitură liberă de la aproximativ 30 de metri, mingea a prins pământul, iar portarul Căbuz a fost surprins de traiectoria mingii, scăpând-o în poartă.

Putea fi chiar mai rău pentru Viitorul Constanța, în minutul 90+1, când Elvir Koljic a trimis în transversală dintr-o poziție ideală. S-a terminat 3-1 însă, iar Universitatea Craiova a făcut rocada cu constănțenii pe podiumul Ligii 1. Echipa lui Pițurcă a urcat pe locul secund, cu 22 de puncte, în timp ce trupa lui Hagi rămâne cu 21 de puncte, pe locul trei. Pe primul loc a rămas CFR Cluj, cu 24 de puncte.

În următoarea etapă, Universitatea Craiova va evolua tot pe teren propriu, împotriva lui Poli Iași. De asemenea, Viitorul Constanța va primi vizita campioanei CFR Cluj.

esteto.ro

Loading...
loading...

Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.