tezyo.ro - by OTTER Distribution

Unsprezece cluburi din Liga 1 sunt de acord cu creșterea numărului de jucători de rezervă

Fotbal

Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat, miercuri, că unsprezece cluburi din Liga 1 au fost de acord cu cererea formulată de Universitatea Craiova de a fi crescut numărul jucătorilor de rezervă de la șapte la nouă.

”Având în vedere că pe adresa LPF au venit, din partea cluburilor afiliate, răspunsurile la cererea Universității Craiova, adresată FRF, prin care solicita modificarea ROAF, suntem în măsură să prezentăm poziția acestora. Precizăm faptul că, în urma ședinței Comitetului Executiv al FRF din 20 august 2019, când clubul Universitatea Craiova a solicitat ca numărul de jucători înscriși în raportul de arbitraj să crească de la 18 la 20, cu consecința creșterii numărului de jucători de rezervă de la șapte la nouă, celelalte 13 cluburi din CASA Liga 1 au răspuns astfel: 11 cluburi s-au declarat de acord cu solicitarea Universității Craiova, iar două cluburi și-au manifestat dezacordul fără a oferi alte precizări. Dintre cele 11 cluburi care și-au manifestat acordul, nouă au făcut-o fără a avea vreo obiecție față de cererea Universității Craiova, iar alte două cluburi din CASA Liga 1 și-au dat acordul, dar au precizat că nu acceptă un număr de opt jucători, formați la nivel național, pe foaia de joc”, este o parte din comunicatul publicat pe pagina Ligii Profesioniste de Fotbal.

”LPF a înaintat de urgență către FRF, în atenția Secretariatului General și a Departamentului Juridic, centralizatorul opțiunilor exprimate de membrii noștri afiliați, cu rugămintea de a fi îndreptat către Comitetul Executiv, împreună cu materialele specifice, pentru ședința acestuia de joi, 3 octombrie 2019”, a mai fost precizat în comunicat.

esteto.ro

Loading...
loading...

Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.