Valeriu Iftime, patron FC Botoșani: Există oferte din Germania pentru Andrei Chindriș
Andrei Chindriș (20 de ani) are propuneri concrete din Germania. Patronul lui FC Botoșani a declarat că a primit oferte din partea unor echipe, dar spune că în momentul de față nu se gândește să renunțe la funadașul central.
Speră să obțină o sumă cât mai mare de bani pe el, iar acest lucru depinde de evoluțiile din perioada următoare. Valeriu Iftime a precizat că se așteaptă ca, pe viitor, Chindriș să fie în vederile selecționerului cu privire la convocările pentru naționala mare. În momentul de față, fotbalistul este selectat la fiecare acțiune a reprezentativei sub 21 de ani. ”Sunt oferte interesante pentru Andrei Chindriș. De la București sunt doar întrebări, dar sunt oferte serioase din Germania. El nu pleacă acum. Nu avem un preț format pentru el. Trebuie să joace meci de meci la naționala mică și să intre în vederile primei reprezentative”, a declarat Valeriu Iftime la Pro X.
Andrei Chindriș are deja 13 meciuri pentru FC Botoșani în acest sezon, în toate competițiile. El a debutat pentru România U21, în campania de calificare la Campionatul European, evoluând în toate cele trei meciuri din preliminarii.
Situația de la Universitatea Craiova se schimbă din nou după ce Mirel Rădoi a decis să [...]
Situația de la Universitatea Craiova se schimbă din nou după ce Mirel Rădoi a decis să renunțe la funcția de [...]
Eliberarea lui Nicolas Sarkozy a fost decisă luni, în urma unei hotărâri a magistraților care au stabilit că fostul președinte [...]
Viața într-un oraș mare, cum este Bucureștiul, poate fi o provocare constantă pentru femeile care încearcă să îmbine cariera, familia [...]
Mercur intră în retrograd între 9 și 29 noiembrie 2025, influențând comunicarea, tehnologia și relaţiile. Această perioadă readuce în atenţie [...]
Orlando Bloom, fotografiat la o petrecere de Halloween alături de o actriță îmbrăcată în costumul Blue Origin purtat de Katy [...]