tezyo.ro - by OTTER Distribution

Vicelider PMP, solicitare oficială pentru înființarea unei comisii de anchetă asupra cazului TAROM

Viceliderul deputaților PMP Petru Movilă a declarat, marți, că a depus, la Biroul Permanent, o solicitare pentru înființarea unei comisii de anchetă în cazul TAROM, pentru a clarifica dacă a fost vorba despre un joc politic. Solicitarea a fost semnată și de membri ai PNL și USR.

„La inițiativa PMP, a fost depusă, la Biroul Permanent, o solicitare pentru înființarea comisiei de anchetă legată de evenimentele de la TAROM. Solicitarea este susținută prin semnături și de colegi parlamentari de la PNL și USR. Am solicitat acest lucru pentru a clarifica ceea ce s-a întâmplat în compania TAROM sau în jurul acesteia, pe disputa de afirmații dintre ministrul Răzvan Cuc și doamna președinte al Consiliului de administrație Mezei”, a declarat Petru Movilă, marți.

El a mai spus că membrii comisiei de anchetă trebuie să clarifice dacă a fost afectată imaginea companiei.

„Comsia urmărește două lucruri, acela de a clarifica dacă ministrul Cuc și Mezei au făcut jocuri politice în scopul ca parlamentarii să nu ajungă la moțiunea de cenzură, iar al doilea, să vedem cum este afectată compania TAROM, pentru că nu aduce decât prejudicii de încredere, de imagine, și costuri economice în funcționarea companiei.”, a conchis Petru Movilă.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, va fi audiat la finele săptămânii la sediul DNA în legătură cu scandalul de la TAROM și CFR S.A., au declarat surse judiciare.

Surse judiciare au declarat că procurorii Direcției Naționale Anticorupție l-au citat pe ministrul Transporturilor să se prezinte pentru audieri la finele săptămânii, Răzvan Cuc urmând să dea explicații cu referire la scandalul de la TAROM și CFR.

Luni, la sediul DNA a fost audiată Mădălina Mezei, fost director TAROM, iar marți a fost chemat pentru explicații fostul director general al CFR, Constantin Axinia.

Ambii l-au acuzat pe ministrul Transporturilor că i-a demis din funcții nejustificat, respectiv Mezei că a fost dată afară de la conducerea TAROM după ce Răzvan Cuc i-ar fi cerut să țină avioanele la sol în ziua moțiunii, iar Axinia a acuzat că a fost concediat după ce a refuzat să semneze un contract indicat de ministru.

esteto.ro

Loading...
loading...

Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.