Victor Pițurcă, antrenor Craiova: Andrei Ivan poate ajunge la națională

Craiova s-a impus clar în derby-ul cu Dinamo, scor 4-1, iar Victor Pițurcă a explicat prestația aproape impecabilă a elevilor săi și l-a felicitat pe Ivan. Atacantul revenit de la Krasnodar a marcat două goluri la Severin.

Managerul Craiovei a avut un discurs calm la flash-interviu: ”Le-am spus jucătorilor că vreau să joace la fel ca în Cupă și să marcheze 3-4 goluri. Nu a fost noroc, a fost evoluția foarte bună a jucătorilor. Acest lucru se vede pe tabelă. Și la meciul cu FCSB am avut penalty clar, nu l-am primit, și am pierdut trei puncte. La fel am pățit și cu Clinceni, dar și cu Iași. Așa că nu vreau să comentez. Cred că Marius Avram a arbitrat foarte bine. Știu când un arbitru vrea să facă tot posibilul să arbitreze corect.

O să vedeți că Ivan va juca din ce în ce mai bine. Poate ajunge chiar la echipa națională. Am avut multe discuții cu el. Mi-a zis ‘Nea Piți, aș juca mai mult în stânga’. Eu i-am spus că trebuie să învețe să joace vârf. Când o să-l învăț mișcarea, o să fie cel mai bun vârf din România. Și o să-l învăț!

I-am spus lui Mihăilă când să rupă ritmul. Dacă își va pune la punct această viteză, o să marcheze multe goluri. Și o să devină un jucător mult mai valoros. Noi am jucat foarte agresiv, în jumătatea adversă, dar și mult în margine. Așa am jucat și cu Clinceni, dar și cu Voluntari”, a spus Pițurcă, după 4-1 cu Craiova.

esteto.ro
Loading...
loading...
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.