VIDEO/ Andreea Bălan a fost crescută în spirit religios de bunica maternă. Urmează aceeași rețetă cu fetele ei

Andreea Bălan a primit o a doua șansă la viață după probleme de sănătate îmtâmpinate în primăvară, la nașterea celei de-a doua fetițe. Artista îi este recunoscătoare divinității, ea fiind foarte credincioasă: merge la biserică de când era mică.

Bunica a
fost cea care i-a vorbit Andreei despre credință, iar ea acum “a delegat-o” pe mama ei să urmeze
aceeași rețetă cu fiicele sale.

„Oricum am fost crescută în spirit religios de bunica mea de la țară, bunica din partea mamei și în fiecare duminică am fost dusă la biserică toată copilăria mea. Știu crezul, psalmii, știu multe și am citit foarte multe cărți de rugăciuni și într-adevăr când mai înaintezi în viață și te iei cu alte lucruri, mai uiți. Nu neapărat că uiți de credință, uiți să mergi la biserică în fiecare duminică”, a declarat, pentru Libertatea, Andreea Bălan.

Vedeta a avut parte de o cumpănă în urmă cu câteva luni când a devenit pentru a doua oară mamă. Din fericire, vedeta a trecut cu bine peste complicațiile apărute. „Mi-am dat seama că a contat foarte mult puterea lui Dumnezeu și au contat și gândurile oamenilor, am primit foarte multe mesaje de susținere și mulți mi-au spus că s-au rugat pentru mine și m-a impresionat lucrul acesta foarte tare”, a recunoscut ea.

Mama ei o duce pe Ella la biserică

Andreea Bălan alături de Ella

Andreea Bălan încearcă să ajungă la biserică ori de câte ori…

Citeste continuarea Aici

Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.