VIDEO/ Carmen Tănase și-a împărțit animalele de companie în două case. „Cu vacanțele e greu, dar este o chestie asumată, nu aș putea să trăiesc fără!”

Carmen Tănase este o mare iubitoare de animale și face tot posibilul să le schimbe viața în bine. În aceeași manieră și-a crescut și fiul, așa că fiecare a adoptat patrupede, care, în prezent, sunt împărțite în două case.

Celebra actriță nu și-ar putea închipui viața fără aceste suflețele. „M-am născut cu un pechinez pe gât, îmi spunea mama că eram în coșuleț, un bebeluș acolo, și un pechinez îmi stătea aici, pe gât. Deci, eu m-am născut cu ochii pe animale și probabil că am și din naștere o aplicare, deja nu mai este iubire față de animale, am sărit dincolo”, ne-a spus cu sinceritate interpreta Roxanei din serialul „Fructul oprit”, difuzat la Antena 1 și care se încheie pe 19 iunie.

Iubirea pentru necuvântătoare a apărut din primii ani de viață, când copila Carmen găsea metode să le rezolve problemele de sănătate. „Iar pe ăștia amărâți tot așa din copilărie îi salvam, că mai găseam și pe vremea aceea câte o pisică râioasă sau ceva, pe aceea o luam. Nu m-am îmbolnăvit niciodată și credeți-mă că am scos la căpușe de pe câini cu mâna, nu am avut nimic niciodată. Și mi-am crescut copilul la fel”, ne-a povestit Carmen Tănase.

Carmen Tănase pe platourile de filmare ale serialului „Fructul Oprit”

Animalele fiului au rămas în grija ei

Actrița recunoaște că fiul ei i-a călcat pe urme în ceea ce privește iubirea necondiționată pentru patrupede. „E mare iubitor de…

Citeste continuarea Aici

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.