Washingtonul ar trebui să confrunte Partidul Comunist de la Beijing

 Secretarul american de Stat, Mike Pompeo, a acuzat Partidul Comunist aflat la guvernarea Chinei, de tendința de a-și impune dominanța la nivel internațional, susținând faptul că Statele Unite trebuie să confrunte guvernarea de la Beijing, relatează site-ul agenției Reuters.

Declarațiile transmise miercuri de Mike Pompeo apar pe fondul negocierilor dintre Administrația de la Washington și cea de la Beijing pentru obținerea unui acord care să rezolve războiul comercial dintre cele două state.

Secretarul american de Stat a informat că Statele Unite au dezvoltat relații amicale strânse cu populația chineză, reiterând faptul că Partidul Comunist, aflat la guvernare la Beijing, nu este reprezentativ pentru populația chineză.

„Ei caută și folosesc metode care generează provocări pentru Statele Unite și pentru lume, iar noi, în mod colectiv, toți, trebuie să confruntăm aceste provocări”, a declarat Pompeo în cadrul unei gale, în New York. „Nu mai este realist să ignorăm diferențele fundamentale dintre cele două sisteme și impactul pe care diferențele dintre aceste sisteme îl au asupra securității naționale americane”, a mai adăugat acesta.

esteto.ro
Loading...
loading...
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.