Wizz Air monitorizează evenimentele din Orientul Mijlociu

Operatorul de curse aeriene Wizz Air monitorizează evenimentele din Orientul Mijlociu şi ar putea decide modificarea programului zborurilor către Dubai, dacă situaţia o va cere, se arată într-un comunicat remis, miercuri, AGERPRES.

Loading...

„Wizz Air doreşte să îşi informeze pasagerii că monitorizează şi evaluează constant evenimentele curente din Orientul Mijlociu şi este în contact cu autorităţile relevante”, spun oficialii companiei.

Până în acest moment nu au existat zboruri anulate, însă situaţia din regiune este schimbătoare, iar dacă va fi nevoie compania va lua toate măsurile necesare pentru a menţine siguranţa pasagerilor, echipajelor şi aeronavelor de pe zborurile operate către Dubai.

„Dacă va exista orice schimbare în programul de zbor al companiei, ca urmare a unor evenimente viitoare din regiune, pasagerii afectaţi vor fi informaţi prin e-mail şi SMS. Siguranţa şi securitatea rămân principalele priorităţi Wizz Air”, se mai arată în comunicat.

Sursa: Agerpres
Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.