APIA a înregistrat un număr de 42.244 de cereri, pentru o suprafaţă de 131.059 hectare

23

De la 1 – 8 martie,  un număr de 42.244 de cereri, pentru o suprafaţă de 131.059 hectare, au fost înregistrate, în cadrul campaniei de primire a Cererilor Unice de Plată, a anunţat, marţi, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Iar campania de depunere se va încheia la data de 17 mai 2021, în conformitate cu prevederile OMADR nr. 46/01.03.2021 privind aprobarea formularului-tip al cererii unice de plată pentru anul 2021.

În contextul APIA, se reaminteşte că se va completa o singură Cerere Unică de Plată, chiar dacă se utilizează suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe.

„Completarea Cererilor unice de plată se realizează pe site-ul APIA www.apia.org.ro, accesând link-ul aplicaţiei IPA-Online http://lpis.apia.org.ro, iar descrierea amănunţită a utilizării aplicaţiei se găseşte în ghidul de utilizare al acesteia care poate fi accesat la butonul Asistenţă. Documentele care se ataşează la dosarul Cererii unice de plată sau la modificările aduse acesteia (copie CI/BI/paşaport/certificatul de înregistrare la ONRC/certificatul de înregistrare fiscală, dovadă cont bancar activ) se transmit prin mijloace electronice, către Centrele judeţene/locale APIA şi al Municipiului Bucureşti de care aparţin fermierii”, informează APIA.

Ca în fiecare an, APIA va fi alături de fermieri pe tot parcursul Campaniei şi va acorda tot sprijinul necesar pentru parcurgerea cu succes a etapelor necesare pentru accesarea fondurilor europene şi de la bugetul de stat.

Toate informaţiile detaliate pentru accesarea fiecărei scheme de plată/măsuri de sprijin, inclusiv hărţile şi listele cu UAT eligibile pentru măsurile de dezvoltare rurală, dar şi ghidurile adresate fermierilor, pot fi consultate la Centrele APIA şi pe site-ul Agenţiei (www.apia.org.ro).

Citește și
Spune ce crezi