Belbita s-a accidentat la mana: „Durerile erau de nedescris”

19

Diana Belbita a suferit o accidentare chiar inainte de Gala RXF la care va lua parte pe data de 20 august. Fosta concurenta de la Exatlon, concurs transmis de Kanal D, a suferit accidentarea in timpul unui antrenament. Belbita a explicat pe contul ei de Facebook ce s-a intamplat si ce va face in continuare.

„După ce începusem să mă simt mai bine în urma tratamentului la genunchi și eram fericită că îmi pot susține antrenamentele la capacitate maximă,… am suferit o accidentare destul de urâtă la brațul drept în timpul unei reprize de grappling. În primele minute nu mi-am putut mișca mâna, iar durerile erau de nedescris. 
 Cât despre meciul care urmează, nici nu mă gândesc să dau înapoi! Ne vedem acolo! Chiar dacă asta ar însemna să lupt cu un singur braț… După o noapte aproape nedormită, m-am reîntors în sală de antrenament pentru a-mi continua pregătirea, bineînțeles menajându-mi umărul accidentat. 
 Sunt optimistă având în vedere că… se ocupă de recuperarea mea și chiar fac o treabă extraordinară.. 
 Nu uitați! 20 august-Sală Polivalentă din București”, a scris Belbita pe contul sau de socializare.

Printesa Razboinica nu da inapoi de la lupta si le promite fanilor sai ca o vor vedea in ring chiar la Bucuresti, pe data de 20 august.

 

Spune ce crezi