Luciano Spalletti ar putea deveni noul antrenor al clubului AC Milan

29

Luciano Spalletti și-ar fi dat acordul să preia banca tehnică a clubului AC Milan. Potrivit publicației din Italia, Gazzetta dello Sport, antrenorul în vârstă de 60 de ani, ar putea ajunge la fosta sa rivală din Serie A, doar în cazul în care se va înțelege cu Inter Milano.

Deși Spalletti nu mai este antrenorul grupării nerazzura din mai 2019, tehnicianul din zona Toscana mai are contract cu Inter până în anul 2021, perioadă în care acesta ar fi plătit, dar nu ar pregăti echipa de pe Giuseppe Meazza.

Jurnaliștii din Peninsulă notează că cei din conducerea celor două echipe discută acum pentru a stabili viitorul lui Spalletti. În cazul în care vor ajunge la un acord, fostul antrenor al lui Inter va semna un contract pe o perioadă de trei ani cu AC Milan, formație care are un început de sezon greu.

Cu elvețianul Marco Giampaolo pe banca tenică, formația rossonera este pe locul 13 în Serie A, cu nouă puncte adunate, după șapte etape.

Aceeași sursă scrie că Milan mai are o variantă alternativă, pe un alt antrenor care a pregătit-o pe Inter, Stefano Pioli. Tehnicianul italian în vârstă de 53 de ani a rămas fără echipă în aprilie 2019, atunci când a plecat de la Fiorentina.

Citește și
Spune ce crezi