America e în stare de șoc! Nimeni nu a crezut că se poate ajunge aici.
SUA sunt „mai aproape de un război civil, decât ar putea sau au ar vrea să creadă cineva”, spune un membru al unui grup consultativ al CIA. Analiza cutremurătoate, aparținând Barbarei F Walter, profesor de științe politice la Universitatea din California din San Diego, care face parte din ”Political Instability Task Force”, se regăsește într-o carte care urmează să apară în 2022.

Astfel, Barbara F Walter susţine că analiza aplicată altor țări indică că America a „intrat pe un făgaș foarte periculos”. Analiza sa vine pe fondul îngrijorării tot mai mari privind prăpastia creată în societate de refuzul fostului președinte Donald Trump de a accepta înfrângerea în alegerile din 2020, scrie The Guardian.
Teza lui Trump, potrivit căreia înfrângerea sa de către Joe Biden a fost cauzată de fraude electorale masive, a alimentat atacul asupra Capitoliului SUA din 6 ianuarie, pentru care Trump a fost pus sub acuzare și ulterior achitat, dându-i cale liberă să candideze din nou.
La ce a dus „minciuna” răspândită de Trump
„Minciuna” răspândită de Trump alimentează, totodată, intențiile republicanilor de a restricționa votul pentru grupurile care înclină balanța în favoarea democraților și de a face aşa mai ușoară răsturnarea rezultatelor alegerilor.
Mai mult, deși nominalizații republicanilor la președinție au câștigat votul popular o singură dată începând cu 1988, Partidul Republican a înțesat Curtea Supremă cu judecători conservatori, care îi depășesc numeric pe liberali, votul lor fiind decisiv.
De asemenea, o serie de alți factori, inclusiv pandemia, au contribuit la diviziunea pe care Walter a studiat-o, scrie The Guardian.
Nimeni nu vrea să creadă că democrația este în declin
În luna trecută, aceasta a postat pe Twitter următorul mesaj:
„CIA are un grup de lucru special conceput pentru a încerca să prezică unde și când pot izbucni instabilitatea politică și un conflict, în orice colț al lumii. Dar pare că nimeni nu se uită la SUA. Asta înseamnă că suntem orbi la factorii de risc care apar rapid aici.”
”Cum începe un război civil”
În plus, cartea în care Walter analizează acești factori de risc din SUA, intitulată ”How Civil Wars Start”, va fi publicată în ianuarie.
Walter scrie: „Nimeni nu vrea să creadă că draga lor democrație se prăbușește sau că se îndreaptă spre război. Dar dacă ați fi un analist într-o țară străină, care observă atent evenimentele din America, în același mod în care le analizează pe cele din Ucraina, Coasta de Fildeș sau Venezuela, ați putea vedea condițiile care fac tot mai probabil un război civil”.
SUA, undeva între o democrație și un stat autocratic
Aceasta mai spune: ”Astfel ați descoperi că Statele Unite, unde există o democrație fondată cu mai bine de două secole în urmă, au intrat pe un făgaș foarte periculos.”
Autoarea cărţii a ajuns la concluzia că SUA au trecut prin mai multe etape de „pre-insurgență” și „conflict incipient” și ar putea ca, odată cu revolta de la Capitoliu, să intre într-un „conflict deschis”.
Totodată, o altă concluzie a sa este că SUA au devenit acum o „anocrație”, „undeva între o democrație și un stat autocratic”.
De asemenea, Walter nu este singura care vorbește despre problemele grave pe care le are democrația americană. Luna trecută, thinktank-ul Internațional IDEA, cu sediul în Suedia, a plasat SUA pe o listă de democrații „în scădere”, datorită unei „deteriorări vizibile”, care a început în anul 2019.
Florin Lazar
Florin Lazăr scrie despre călătorii și turism pentru News24: prețuri de cazare pe litoral și la munte, zboruri anulate și drepturile pasagerilor, reguli noi la frontiere, destinații și trasee scurte prin Europa. Tratează vacanța ca pe o chestiune de bani și de timp, cu cifre verificabile și cu ce are de făcut turistul când planul se strică. Toate articolele →
Citește și
Un vas comercial se scufundă lângă Constanța, după ce ar fi fost lovit de o dronă
Nava Khoryv a cerut ajutor după un atac cu drone, la 24 km de Portul Constanța
Alexandru Petrescu, Președinte ASF: De la economisire la investiții, calea către o economie mai rezilientă
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Lyla
Cum ajungi la psiholog prin CNAS și ce trebuie să știi despre trimiterea eliberată cu cel mult 30 de zile înainte
Revista Ioana
Salariul minim din iulie 2026 îți aduce 125 de lei în plus net. Ce condiții are suma scutită de taxe
Financiarul
O vulnerabilitate PHP poate permite preluarea site-urilor. Unele sisteme trebuie actualizate integral
Dolce Sport
Cum se recuperează o ruptură musculară la sportivi, de la primele 48 de ore până la revenirea pe teren
GetPony
Volvo Cars pierde până la 30% din valoarea bursieră după trecerea pe pierdere
Bravonet
„The Prestige”, de Christopher Nolan, revine la cinema pe 29 ianuarie 2027, pentru prima dată în IMAX și pe 70 mm