Anglia lui Tuchel, doar 1-1 cu Uruguay într-un experiment cu puține răspunsuri

Un meci deconectat pe Wembley

Pe teren, lucrurile au părut de multe ori haotice. A fost, până la urmă, pentru prima dată când mulți dintre acești jucători au apărut împreună, rezultând un amical internațional la care cu greu îți puteai menține concentrarea. Nici măcar adversarii nu au arătat ca o echipă antrenată de Marcelo Bielsa. Iar tribunele au simțit asta. Încă din minutul 70, numeroase scaune erau deja goale, iar la momentul golului marcat de Valverde, stadionul părea mai mult de jumătate gol.

Puțini au avut de câștigat. Poate copiii veniți să se bucure de o ocazie specială pe Wembley. Sau poate Marcus Rashford, Djed Spence și Toni Livramento, care au avut câteva dintre cele mai bune prestații individuale într-o echipă altfel disparată și deconectată.

Grijile lui Arteta și Guardiola

Dar poate cea mai importantă consecință a serii a venit sub forma unei accidentări. Noni Madueke a fost nevoit să părăsească terenul după doar 37 de minute, o veste cu siguranță neplăcută pentru Mikel Arteta la Arsenal. Nici Pep Guardiola nu a avut o seară mai liniștită, urmărind cum Phil Foden este secerat de Ronald Aruajo, lăsându-l pe playmakerul englez zvârcolindu-se de durere pe gazon.

Foden, care oricum traversează o perioadă în care nu prinde echipa la Manchester City (un motiv pentru care, probabil, a și fost convocat la acest lot experimental), a părut pierdut. Prezența sa în această formulă a fost un semnal de alarmă. Tuchel a repetat în mai multe rânduri că îl vede ca o alternativă pentru Harry Kane, dar ca număr 10? Nu prea pare probabil. Nici Cole Palmer, intrat pe parcurs, nu a avut vreun efect.

Erou și antierou într-o singură seară

Personajul central al serii a fost, fără îndoială, Ben White. Revenit la lot, a fost întâmpinat cu huiduieli de o parte a publicului în momentul în care a fost introdus. Apoi a marcat un gol de atacant veritabil, în urma unei faze fixe, aducând Anglia în avantaj.

Numai că bucuria a fost de scurtă durată. Același White a comis un penalty, permițându-i lui Federico Valverde să egaleze și să stabilească scorul final. V-ați fi gândit că eroul poate deveni atât de repede personaj negativ?

Cine a convins pentru Mondial?

Hai să fim serioși, echipa aliniată de Tuchel semăna pe alocuri cu o echipă a treia. S-au făcut glume despre prezența a doi jucători de la Tottenham Hotspur, dar ar fi nedrept față de Spence și Dominic Solanke. Natura experimentală a lotului a fost însă deliberată, o soluție creativă a lui Tuchel la problema unei echipe epuizate și la nevoia de a testa jucători.

Practic, a fost un fel de concurs. Jucătorii încercau să colaboreze, dar, în același timp, concurau între ei pentru a-l convinge pe selecționer că merită să rămână în lot și săptămâna viitoare, când se vor alătura și seniorii pentru amicalul de marți cu Japonia.

Cifrele vorbesc de la sine.

E drept că unii s-au remarcat. Rashford a presat bine. Harry Maguire a fost sigur pe el, mai ales când Uruguay a încercat să joace mingi în spatele apărării. Când sud-americanii au forțat pe final, Maguire a fost adesea la post pentru a respinge. Dar câți dintre aceștia pot fi titulari la Cupa Mondială? Poate Livramento. Poate Maguire, în funcție de cum se va dezvolta defensiva. Tuchel a vrut să-l vadă într-un alt sistem, dar acest meci nu a fost un test suficient de relevant.

Decizia selecționerului de a-și menaja vedetele este corectă. O săptămână de pauză poate face o diferență uriașă înaintea unui turneu final. Cât despre acest experiment, probabil nu va rămâne prea mult timp în memoria cuiva.