ANPC şi ASF vor să elimine cât mai curând disfuncționalitățile din colaborarea service-urilor auto și companiile de asigurări
În data de 5 aprilie 2021, o delegație a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor(ANPC) condusă de președintele Claudiu Dolot, a avut o întâlnire cu reprezentanții Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), pentru a stabili cele mai bune soluții de lucru privind diverse domenii comune de competență.
În cadrul discuției, cele două structuri au dezbătut, printre altele, o problemă importantă semnalată de consumatori și anume, găsirea unei căi viabile de colaborare pentru a rezolva modul în care conlucrează service-urile auto și companiile de asigurări, în cazul remedierii daunelor autoturismelor.
Dat fiind că ambele instituții reprezintă doi piloni de bază ai statului în domeniul controlului, ANPC și ASF au decis că această temă, care afectează un număr important de cetățeni, trebuie rezolvată în cel mai scurt timp, pentru ca drepturile lor, în calitate de consumatori, să fie respectate conform legii.
În acest fel, cele două autorități își propun să elimine cât mai curând disfuncționalitățile existente în prezent, în modul în care service-urile auto și companiile de asigurări lucrează, astfel încât interesele consumatorilor să nu mai fie afectate.
Daniela Serban
Daniela Șerban este o jurnalistă dedicată, cu peste 8 ani de experiență în știri de actualitate la News24.ro. Specializată în evenimente cotidiene majore, urmărește cu precizie dinamica guvernamentală și evoluțiile legislative, oferind publicului informații esențiale și de ultimă oră. Toate articolele →
Citește și
Ce se schimbă după ce datoria României a trecut de 60,1% din PIB și legea cere blocarea unor cheltuieli
O femeie de 29 de ani a murit lovită de un camion în București
Transportul și lucrările agricole intră din nou sub presiune după noua urcare a motorinei
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Lyla
Femeile cu afecțiuni cronice multiple au un risc cu 69% mai mare de greață severă în sarcină
Bravonet
Snezhana Korolyova, 29 de ani, ucisă de urs în Altai. Ce măsuri au luat autoritățile după atacul mortal
Dolce Sport
Celtic a câștigat cu 3-0 turul cu LASK. Camilo Duran a schimbat play-off-ul Ligii Campionilor
GetPony
Londra a redus NO2 cu 27% și PM2.5 cu 31% după extinderea ULEZ
Lyla
Adulții au nevoie de 7-9 ore de somn pe noapte
Bravonet
Adela Popescu a publicat o fotografie rară cu tatăl ei. Cum l-a descris în vacanța de familie