Bărbat decedat după ce a fost lovit de un TIR pe DE581
Un bărbat din judeţul Vaslui, în vârstă de 34 de ani a decedat, marţi 4 august, după ce a fost lovit de un TIR pe DE 581, la intersecţia cu un drum care duce spre Bogdăneşti.

Conform reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, bărbatul a coborât dintr-un autovehicol oprit pe marginea drumului, iar când a revenit la autoturism, a fost lovit de un tir.
„Un bărbat în vârstă de 34 de ani a coborât dintr-o maşină oprită, a traversat strada, iar la întoarcerea la maşină a fost lovit de un TIR. La faţa locului a fost trimisă o ambulanţă tip C2 din Bârlad. Victima a fost găsită fără semne vitale având leziuni grave incompatibile cu viaţa, medicul declarând decesul”, a precizat purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, Daniel Ungureanu.
Astfel că, poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanţele producerii accidentului, în acest caz fiind deschis un dosar de cercetare pentru ucidere din culpă.
Florin Lazar
Florin Lazăr scrie despre călătorii și turism pentru News24: prețuri de cazare pe litoral și la munte, zboruri anulate și drepturile pasagerilor, reguli noi la frontiere, destinații și trasee scurte prin Europa. Tratează vacanța ca pe o chestiune de bani și de timp, cu cifre verificabile și cu ce are de făcut turistul când planul se strică. Toate articolele →
Citește și
Poluarea provocată de epave în Marea Neagră este monitorizată. Riscul pentru litoral este redus
Poliția a emis șapte ordine după atacul din Bistrița pentru profesoara rănită și 6 elevi
Școala unde a avut loc atacul din Bistrița participa la un program SRI pentru identificarea radicalizării
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista Ioana
Ce verifici acasă înainte să pleci și care sunt cele 7 semne că instalația electrică are nevoie de control
Dolce Sport
Rapid debutează pe propriul parchet în Euroligă contra Fenerbahçe, deținătoarea trofeului
Bravonet
David Fincher a eliminat aproximativ 60 de pagini scrise de Tarantino pentru revenirea lui Brad Pitt ca Cliff Booth
Financiarul
Finanțarea Franței devine mai scumpă decât cea a SUA pentru prima oară din 2013
GetPony
Profitul Tesla scade cu 43% pe fondul cheltuielilor pentru Optimus și taxiuri fără șofer
Lyla
Migrena apare mai des la femeile cu endometrioză. Ce legătură au menstruația și durerea