Câte kilograme de aur se pot obține din reciclarea unui milion de telefoane mobile
Rata de colectare selectivă a deșeurilor în ţara noastră este de patru ori mai mică decât media Uniunii Europene. Numai 11 la sută din totalul deșeurilor sunt reciclate. Dar deșeurile electronice, de exemplu, pot fi valoroase, dacă sunt reciclate corespunzător.
Astfel, dintr-un milion de telefoane mobile se pot obține în urma reciclării 24 de kilograme de aur și 240 de kilograme de argint.
Specialiștii avertizează că electrocasnicele vechi depozitate în locuință pot fi periculoase.
„Pot elibera în atmosferă compuși toxici, poate în cantități mici, dar în timp pot să se acumuleze și pot să ne influențeze sănătatea. De aceea este foarte bine, dacă nu le folosim, să le depozităm în locuri adecvate, în afara locuinței sau a zonei unde ne desfășurăm activitatea”, este îndemnul fizicianului Silviu Gurlui, profesor universitar.
În plus, la fiecare sfârșit de săptămână, un tramvai special configurat colectează deșeuri electronice aduse în stațiile din Iași. Constantin Spiridon a dat la reciclat un DVD player și o mașină de pâine. Acesta susţine că mai are electrocasnice vechi pe care le ține de ani buni în subsolul blocului.
„Tot românul face așa, nu știe dacă le mai folosește sau nu, dar le pune acolo. Cel mai vechi obiect cred că e o hotă, o am de vreo cinci ani, e pe la subsol, care tot așa, spun că am s-o duc la gunoi și tot nu o duc”, afirmă Constantin Spiridon.
„Îl țin de câteva luni bune în casă și nu mă hotăram ce să fac cu el”, precizează și Mihai Severin, referindu-se la un televizor. „De multe ori suntem atașați de ele, ne despărțim foarte greu”, spune bărbatul.
Însă, ca să îi încurajeze pe oameni să renunțe la electrocasnicele care nu mai sunt folositoare, angajații de la serviciul de salubritate al orașului vor oferi anul acesta un premiu înainte de sărbători. Este vorba despre un televizor Smart 4K.
Gradul lunar de colectare a deșeurilor electronice este încă scăzut în România.
„Între trei și patru tone de DE-uri. Ținta este undeva spre 4-5.000, cât mai mult. Se poate de la frigiderul cel mai mare până bateriile care sunt de prisosință prin casă”, spune Dan Leahu, șef de secție la compania Salubris.
Aşadar, în încercarea de a-i încuraja pe oameni să ajute mai mult mediul, autoritățile din Iași le dau premii. Iar tramvaiul configurat special pentru a recicla electrocasnice colectează deșeurile din stații. Aparatele pot fi lăsate în stații, de unde sunt adunate și apoi duse la centrele speciale de reciclare. Cei care participă la această campanie au șansa să câștige un televizor nou.
Dobânda Anuală Efectivă, cunoscută sub acronimul DAE, este unul dintre cei mai importanți indicatori financiari pe [...]
Indiferent de afacerea pe care o deții ai nevoie ca business-ul să îţi fie analizat de profesionişti. În mod similar, [...]
Economia Japoniei probabil s-a contractat ușor mai puțin decât se estimase inițial în perioada iulie-septembrie, reflectând o revizuire în creștere [...]
Croissantul franțuzesc este simbolul suprem al rafinamentului culinar și al dimineților relaxante. Cu un exterior crocant și un interior aerat [...]
Știați că, pe lângă efectul de netezire, acidul hialuronic este optim și pentru hidratarea profundă a pielii? Desigur că efectul [...]
Sursa De ce oboseala cronică e mai gravă decât crezi. Cum să o combați Oboseala cronică este o problemă frecvent [...]