Ce categorie de români cer statului să plătească factura scumpirii carburanților?
Peste 42% dintre români consideră că statul ar trebui să suporte costul crizei carburanților, în principal prin reduceri de taxe și accize. Un sondaj de opinie realizat la nivel național arată că majoritatea cetățenilor așteaptă intervenții directe de la Guvern, în timp ce ideea ca piața să se regleze singură este susținută de o minoritate de doar 6%.
Reducerea taxelor, soluția preferată
Confruntați cu prețurile tot mai mari la pompă, românii au idei clare despre cum ar trebui să intervină autoritățile. O treime dintre respondenți, mai exact 33,7%, consideră că statul ar trebui să reducă taxele și accizele la carburanți, chiar dacă acest demers ar afecta veniturile la bugetul de stat. Imediat după, o altă tabără importantă, de 29,4%, preferă ca statul să plafoneze direct prețurile la pompă.
Intervențiile țintite sunt mult mai puțin populare. Doar 9,7% dintre participanți vor subvenții acordate în domenii cheie, precum transporturile sau agricultura, iar 5,6% optează pentru subvenționarea directă a consumatorilor cu venituri mici.
Și totuși, există și o minoritate deloc neglijabilă, de 6,1%, care afirmă că statul nu ar trebui să intervină deloc, pentru că piața poate rezolva singură această criză. Procentul celor care nu au o opinie formată la această întrebare se ridică la 15,5%.
Cine plătește? Statul, în capul listei
Dar când vine vorba de cine ar trebui, pe bune, să scoată banii din buzunar, cum stau lucrurile? Responsabilitatea principală este plasată tot pe umerii autorităților. Astfel, 42,3% dintre români cred că statul trebuie să acopere acest cost, prin reduceri de taxe. Pe locul al doilea se află ideea unui efort comun, cu 19,2% dintre voci care menționează că toți cetățenii trebuie să suporte costul în mod egal, printr-un mecanism de solidaritate.
Foarte aproape, cu 19,1%, se situează opțiunea ca acest cost să revină companiilor petroliere, prin limitarea profitului acestora.
Doar 4,9% cred că responsabilitatea aparține consumatorilor.
Un procent de 14,5% dintre cei chestionați au declarat că nu știu cum să răspundă la o asemenea problemă.
Viziuni diferite în funcție de vot
Numai că, dincolo de cifrele generale, răspunsurile variază enorm în funcție de simpatiile politice. Votanții PSD și SOS, alături de persoanele indecise, susțin în principal intervenția statului pentru suportarea costurilor. Această viziune este de departe cea mai puternică la alegătorii AUR, unde un procent de 61,2% indică statul ca principal responsabil.
La polul opus, nu-i chiar așa. Susținătorii PNL și USR consideră într-o mai mare măsură că efortul financiar trebuie asumat de companii și de toți cetățenii în mod egal. De pildă, varianta mecanismului de solidaritate este apreciată de 40,3% dintre simpatizanții USR și de 34,8% dintre cei ai PNL. Opțiunea în care companiile petroliere suportă costul prin limitarea profitului este preferată cel mai mult de electoratul UDMR, cu un scor de 36,1%.
Analiza sociologică are la bază 1187 de interviuri cu persoane în vârstă de peste 18 ani și este reprezentativă pentru populația din România. Sondajul s-a desfășurat în perioada 1-10 aprilie 2026, prin interviuri online (metodologie CAWI), având o marjă de eroare statistică de 2,8%.
Mihai Gheorghe
Pe news24.ro, Mihai Gheorghe scrie la rubricile Externe, Actual și Politică. Toate articolele →
Citește și
CNAIR anunță repararea TollRo. Șoferii scapă de amendă dacă defecțiunile platformei împiedică plata
Un plin de 50 de litri costă 501 lei în România. Bulgaria și Ungaria sunt mai ieftine
Bulgaria alocă 15,4% din salariul minim brut pentru un plin de motorină, iar Luxemburg 3,8%
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Financiarul
Corecțiile PHP2Shell protejează site-urile doar după instalare și repornire. Ce trebuie să verifice firmele
GetPony
Chery promite 500 km de autonomie în 5 minute la stațiile Volt-dragon de 1,44 MW
Lyla
Ce modificări la sân cer consult chiar fără nodul și când faci mamografia recomandată între 50 și 69 de ani
Revista Ioana
Salariul minim din iulie 2026 îți aduce 125 de lei în plus net. Ce condiții are suma scutită de taxe
Dolce Sport
EUIPO îi refuză lui Gigi Becali înregistrarea denumirii „FCSB Steaua” ca marcă
Bravonet
Prințul Harry caută împăcarea cu regele Charles și prințul William după șase ani de tensiuni