CFR face zeci de angajări după ce a anulat 244 de trenuri din lipsă de personal
După o lungă perioadă de blocaje, CFR Călători și CFR SA anunță noi oportunități de angajare. Zeci de posturi sunt disponibile în luna aprilie 2026, în mai multe regionale din țară, în contextul în care deficitul de personal a dus la suspendarea a sute de trenuri.
Ce posturi sunt la CFR Călători
Operatorul feroviar de stat caută personal pentru mai multe sucursale regionale. Concursurile sunt programate să aibă loc în perioada 21-28 aprilie 2026.
Lista posturilor include:
- Galați: 1 post de revizor tehnic vagoane I și un post de Acar.
- Iași: 3 posturi de șef de tură, distribuite în Iași, Bacău și Suceava.
- Cluj: 4 posturi de șef de tren, pentru Dej și Cluj-Napoca.
CFR SA caută ingineri și economiști
Și administratorul infrastructurii feroviare, CFR SA, scoate la concurs mai multe poziții, majoritatea tehnice. Aici, concursurile se vor desfășura între 16 și 23 aprilie 2026. Printre posturile disponibile se numără inginer I (electrificare) și acar la Galați, inginer II (afaceri patrimoniale) la Brașov, dar și montator SCB și economist la Craiova. Iar pentru București sunt căutați mai mulți ingineri și montatori SCB.
Angajări reluate „cu țârâita”
Recrutările vin după un an dificil. Măsurile de austeritate și prevederile OUG 156/2024 (cunoscută drept „Ordonanța Trenuleț”) au pus frână angajărilor. Ba chiar, la începutul anului 2025, mai multe concursuri au fost pur și simplu anulate.
Situația a fost critică.
Compania a fost nevoită să recurgă la reducerea activității din cauza lipsei acute de personal. Concret, au fost anulate 244 de trenuri din totalul de 1.100. Acum, procesul de angajare se reia, e drept că „cu țârâita”, în încercarea de a acoperi deficitul uriaș de personal.
Cât câștigă, pe bune, un mecanic de locomotivă?
Dincolo de listele de posturi, mulți se întreabă care sunt salariile reale. Anul trecut, un tânăr mecanic de la CFR și-a postat fluturașul de salariu pe TikTok, oferind o perspectivă rară. Potrivit documentului, salariul de încadrare pentru funcția de mecanic locomotivă, automotor 1, în cadrul CFR Călători este de 6.700 de lei, sumă la care se adaugă diverse sporuri și plata orelor suplimentare.
Alexandra Badea
Alexandra Badea este o jurnalistă specializată în știri de actualitate la News24.ro, cu o experiență de 7 ani în domeniu. Este recunoscută pentru acoperirea rapidă și precisă a evenimentelor cotidiene majore, de la decizii guvernamentale la evoluții sociale și economice. Abordarea sa jurnalistică riguroasă îi permite să ofere publicului informații esențiale despre cele mai recente evenimente politice și decizii legislative. Toate articolele →
Citește și
Ordin la piață sau ordin limită, ce alege un trader format în academia Xcelerate Trade?
60% din PIB datorie și 6% deficit. Eugen Rădulescu avertizează că România riscă pierderea PNRR și junk
Ce înseamnă rafinarea aurului și unde se face în condiții sigure în România
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Financiarul
Șeful cercetării OpenAI cere prudență extremă după lansarea GPT-6 Astra. Europa cere dovezi de siguranță
Dolce Sport
Kylian Mbappe despre Balonul de Aur 2026. „Este un an bun”, dar jurnaliștii decid
GetPony
216,25 lei pentru o oprire greșită. Ce distanțe trebuie păstrate față de treceri și intersecții
Bravonet
Emily Ratajkowski și Romain Gavras s-au sărutat pe străzile din Roma. Cea mai lungă relație după divorț
Lyla
Nicotina creează rapid dependență. Cum ajung sevrajul, stresul și ritualurile zilnice să te țină prins
Revista Ioana
Sarea care ajută murăturile să rămână gustoase și tari. Ce greșeală poate tulbura saramura