Constructorul auto Dacia se prăbușește, în România la 18% cotă de piață și cere reluarea programului Rabla
Piața auto din România încetinește vizibil, iar Dacia, cel mai mare producător local, resimte din plin șocul. Înmatriculările mărcii au scăzut cu 21% în primul trimestru, iar cota de piață s-a prăbușit la circa 18% în martie, un record negativ cauzat, spun oficialii, de incertitudinile economice și mai ales de întârzierea programului Rabla.
Singura piață unde nu creștem
Iar situația este cu atât mai îngrijorătoare cu cât problemele par a fi exclusiv locale. În timp ce în restul Europei vânzările merg bine, România a devenit o excepție negativă pentru constructorul de la Mioveni. Frank Marotte, directorul de vânzări la nivel global al companiei Dacia, a tras un semnal de alarmă clar. „România este singura piață unde nu creștem, în rest creștem peste tot în Europa. Piața românească este deprimată din cauza amânării Rabla și din cauza crizei cu care ne confruntăm în România”, a avertizat oficialul.
O țară deprimată, o piață deprimată
Mihai Bordeanu, director de țară al Renault Group și director general pentru Europa de Sud-Est al mărcii Dacia, a confirmat că piața poate fi numită „deprimată la minus 20% în primul trimestru”. Dar cum s-a ajuns aici? Bordeanu oferă o explicație care ține mai degrabă de starea generală de spirit.
„De ce se întâmplă asta? Mai întâi, pentru că întreaga țară este deprimată. Am deschis televizorul în România și dacă stai acolo 5 minute la orice program de știri, vei fi deprimat. Îți pot garanta. Aceasta este o metaforă”, spune Mihai Bordeanu.
Incertitudine totală pentru programul Rabla
Numai că, dincolo de starea generală, există o cauză punctuală reclamată de industrie: blocarea programului Rabla, un stimulent considerat important în fața importurilor masive de mașini second-hand. E drept că lipsa lui se simte.
„Rabla este extrem de importantă pentru Dacia. Și nu avem nicio idee dacă programul va fi în 2026! fireste, atunci încercăm nu doar noi, ci și voi ca jurnaliști, și am văzut lucruri în ziare. Faci ceea ce este corect pentru că faci guvernul să se trezească și sper să o facă. Oricare ar fi Guvernul de mâine, se vor trezi și vor privi industria și industria auto, pentru că aceasta a fost de succes în România. Și nu cred că vor ca succesul să nu mai fie. Așadar, piața locală ar trebui să fie si importantă pentru ei”, a explicat Bordeanu.
Previziuni sumbre pentru 2026
Perspectivele pentru restul anului nu arată deloc bine. Oficialul Dacia a menționat că a discutat cu bănci și companii financiare (parteneri esențiali în vânzarea de mașini noi) și toți au aceeași părere: „toată lumea spune că va fi un 2026 dificil”.
Mai mult, avertismentul continuă. „Va fi foarte dur. Există speranță după vacanța de vară. Dacă, din nou, nu se va mai întâmpla o altă catastrofă politică în zilele ce urmează. Sper că toți suntem de acord cu asta”, a declarat oficialul.
Cifrele reci confirmă totul.
Dacia a înmatriculat doar 4.983 de autoturisme în primele trei luni. Cota de piață de 18% din martie vine după un alt minim istoric în ianuarie (18,2%), o scădere dramatică față de cele peste 32 de procente deținute la finalul lui 2025 sau de cele 29,5% de la sfârșitul primului trimestru din anul precedent.
Mihai Gheorghe
Mihai Gheorghe este un jurnalist cu peste 8 ani de experiență în secțiunea de Entertainment a News24.ro. Specializat în analiza fenomenelor culturale și a industriei media, urmărește cu atenție cele mai recente lansări cinematografice, trenduri muzicale și evenimente din showbiz-ul românesc și internațional. Toate articolele →
Citește și
Un plin de motorină s-a scumpit cu 36 de lei într-o lună. Cele mai mici prețuri sunt în Lungulețu și Iernut
Cetățenii din cinci state pot conduce în România fără permis internațional timp de 3 sau 6 luni
OMV Petrom retrage majorarea de 8 bani/l după o oră. Prețurile revin la nivelurile anterioare
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Dolce Sport
Vincent Poirier ar reveni la Real Madrid dacă primește ocazia. Speră să joace din ianuarie 2027
GetPony
Volkswagen ID. Polo consumă 15,0 kWh/100 km în testul de 4468 km și ajunge la 347 km autonomie reală
Bravonet
Paula Cojocari explică de ce divorțează de Stelian Ogică după doar patru luni de căsnicie
Lyla
Ce ingrediente merită căutate în produsele anti-aging și cum le integrezi în rutina ta
Revista Ioana
Buretele Magic Eraser poate mătui inoxul, ecranele și blaturile din piatră
Financiarul
Serverele AI împing în sus prețurile memoriilor, cu scumpiri estimate de până la 20% în trimestrul IV