Copiii care ucid – Expertul arată spre o societate fragmentată, fără empatie

Răspunsul? Nu e nici simplu, nici comod. Deloc. Într-o analiză tăioasă pentru HotNews, pedagogul social Erwin Albu, cu experiență în sisteme din Vest, spulberă mitul „copilului-problemă”. El plasează responsabilitatea înapoi în societate. O societate care, în viziunea sa, dă un rateu colectiv.

O tragedie anunțată? De ce violența extremă nu mai este o surpriză

„Situația este șocantă, dar, din păcate, nu mai este complet surprinzătoare.” Verdictul lui Erwin Albu e tăios. Pune o lumină crudă pe realitatea din România. Nu e un accident. E un simptom grav. Specialistul ne zice pe șleau să ne pregătim pentru ce e mai rău. „Trebuie să ne așteptăm la tot mai multe cazuri de acest tip, nu pentru că acești copii ar fi fundamental diferiți, ci pentru că societatea în care cresc este din ce în ce mai fragmentată, mai individualistă și mai lipsită de mecanisme de autoreglare”, explică acesta. Acele plase de siguranță care funcționau cândva în comunități, aproape invizibile, s-au evaporat. În locul lor a rămas un gol. Un gol imens, pe care nici statul, nici familia nu-l mai pot acoperi. Ironia sorții? Suntem tot mai singuri, deși trăim laolaltă.

Căutăm vinovați, dar refuzăm să ne privim în oglindă

După fiecare nenorocire, începe jocul arătatului cu degetul. Școala. Părinții. Anturajul. Poliția. E un reflex care ne dă o falsă senzație de control, dar care, crede Albu, e complet pe lângă subiect. Problema e mult mai adâncă. Și ne privește pe toți. „Copiii sunt produsul societății noastre. Nu vin din altă parte”, punctează pedagogul. O frază simplă, dar cu o greutate uriașă, care schimbă tot focusul de la vinovați individuali la o problemă de sistem. Discutăm despre o depersonalizare generală, despre o empatie care se stinge. „Este foarte greu să intri în mintea unui om, indiferent de vârstă, și statul nu are toate pârghiile să urmărească fiecare individ”, continuă Albu. Căutăm rezolvări facile pentru probleme complicate și aruncăm vina în altă parte, doar ca să nu ne uităm în oglinda care ne arată o imagine ce nu ne convine.

„Tot satul creștea un copil”. Acum, nici familia nu mai poate

Era o vorbă din bătrâni. Una care a ghidat generații. „Pe vremuri se spunea că tot satul crește un copil.” Azi, realitatea e alta. Total alta. Până și ideea de familie extinsă sună a poveste veche. „Astăzi, nici familia extinsă nu mai are rolul pe care îl avea, iar legăturile dintre generații sunt din ce în ce mai slabe”, avertizează specialistul. Semnalele de alarmă sunt acolo. Mici derapaje, mici probleme. Dar cine să le mai vadă? Și chiar dacă le vede cineva, are cu ce să intervină? Resursele sunt puține, în timp ce numărul adolescenților cu „perturbări serioase” crește. „Noi nu avem capacitatea să dublăm fiecare copil cu un adult de referință”, concluzionează Albu. Așa că mulți copii cresc într-un fel de vid, fără supraveghere și afecțiune, un teren perfect pentru ca problemele să scape de sub control.

Soluția extremă din Germania și de ce e inaplicabilă în România

În Germania se aplică o soluție radicală. Tinerii cu probleme comportamentale grave sunt luați din mediul lor și duși în zone izolate, la munte, unde trec prin programe dure de reabilitare. Sună eficient, nu? Dar merge la noi? Erwin Albu spune că nu. Să imporți un astfel de model fără să ai fundația socială necesară este un eșec garantat. Problema noastră nu e că n-avem o tabără în munți. Problema e că nu mai avem „satul” care să crească un copil. Poate înainte să-i trimitem pe copii departe, ar trebui să ne reclădim comunitățile de aici. De lângă noi. Altfel, doar mutăm problema dintr-un loc în altul, nu o rezolvăm.