Meteorologii de la ANM au emis prognoza pentru următoarele patru săptămâni, indicând o perioadă cu temperaturi peste medie în special în regiunile intracarpatice. Finalul lunii aprilie și începutul lui mai vor aduce o încălzire a vremii în toată țara, conform datelor centralizate până pe 11 mai 2026. Dar hai sa vedem cum arată fiecare săptămână în parte.
Prima săptămână aduce căldură în centru și vest
În intervalul 13 – 20 aprilie 2026, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile intracarpatice. În restul țării, temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă. Numai că la capitolul ploi, lucrurile stau puțin diferit. Regimul pluviometric va fi deficitar în toată ţara.
O săptămână de normalitate
Pentru săptămâna 20 – 27 aprilie 2026, meteorologii estimează că temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale. Și cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a ţării.
Final de aprilie, început de mai cu vreme caldă
În săptămâna 27 aprilie – 4 mai 2026, temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă la nivelul întregii ţări. Acest efect va fi resimțit mai ales în regiunile intracarpatice. Dar ce se întâmplă cu ploile? Ei bine, regimul pluviometric va fi uşor deficitar în regiunile sudice, estice şi centrale, în timp ce în restul teritoriului va fi apropiat de cel normal.
Revenire la normal în a doua săptămână din mai
Pentru intervalul 4 – 11 mai 2026, valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru această săptămână la nivelul întregii ţări. Nici la capitolul precipitații nu sunt surprize, cantităţile se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe tot teritoriul.
Aceste estimări meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Practic, este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 2006-2025.
Atenție, însă.
Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare (cum ar fi ploile torențiale sau vijeliile bruște) nu sunt incluse în acest tip de prognoză pe termen lung.










