Datoria externă a României a crescut cu 2,8 miliarde de euro într-o singură lună în 2022

În luna ianuarie a acestui an, datoria externă totală a crescut cu 2,82 miliarde de euro. Datoria externă pe termen lung a însumat 99,29 miliarde de euro la 31 ianuarie 2022 (72,4% din totalul datoriei externe), în creștere cu 2,3% față de 31 decembrie 2021, conform ultimelor date ale Băncii Naționale a Româneii (BNR).

Astfel, datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 ianuarie 2022 nivelul de 37,78 miliarde euro (27,6% din totalul datoriei externe), în creștere cu 1,5% față de 31 decembrie 2021.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 11,2% în luna ianuarie a acestui an, în comparaţie cu 16,5% în anul 2021. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii la 31 ianuarie 2022 a fost de 4,9 luni, în comparație cu 5,0 luni la 31 decembrie 2021.

Datoria externă totală a României a crescut cu 6,05 miliarde euro la finalul lui iulie, la 131,98 miliarde euro
RecomandariDatoria externă totală a României a crescut cu 6,05 miliarde euro la finalul lui iulie, la 131,98 miliarde euro

De asemenea, gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 ianuarie 2022 a fost de 86,7 la sută, în conparaţie cu 82,3 la sută la 31 decembrie 2021.

Totodată, în luna ianuarie 2022 contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 815 milioane euro, comparativ cu un excedent de 9 milioane euro în luna ianuarie 2021.

În plus, în structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 868 milioane euro, balanța serviciilor a înregistrat un excedent mai mic cu 22 milioane euro, balanța veniturilor primare și-a redus excedentul cu 93 milioane euro, iar balanța veniturilor secundare a înregistrat un excedent de 15 milioane euro, față de un deficit de 144 milioane euro în perioada de comparație.

Datoria externă a României crește în continuare.
RecomandariDatoria externă a României crește în continuare.

Investiţiile directe ale nerezidenţilore în ţara noastră au însumat 463 milioane euro (comparativ cu 628 milioane euro în luna ianuarie 2021), din care participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 577 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 114 milioane euro.