eMAG investește 300.000 de euro într-un program de dezvoltare a liderilor
Compania eMAG continuă să investească în dezvoltarea profesională a managerilor din organizație. Astfel, prin programul Grow Talent, în care compania investește 300.000 de euro, 85 de lideri și viitori lideri din eMAG au acces la trei programe de business organizate de Harvard Business School și London School of Economics, care se vor derula până la finalul acestui an.
„Cred că toți colegii mei știu că la eMAG apreciem foarte mult învățarea continuă, indiferent de momentul în care ești în carieră, iar noi avem constant acces la cursuri și programe de dezvoltare potrivite pentru fiecare rol în parte. Programele organizate de Harvard Business School și London School of Economics sunt adaptate nevoilor de dezvoltare pe care le au managerii seniori de la eMAG și îi ajută să-și structureze și mai bine cunoștințele pe care le dobândesc zi de zi în proiectele inovatoare și complexe din organizație”, a precizat Delia Rotaru, VP People & Organisation eMAG.
În plus, cei 85 de manageri care au intrat în program își vor dezvolta competențele de gândire strategică, strategie comercială, financiară și operațională urmând trei cursuri intensive furnizate de Harvard Business School și London School of Economics.
Totodată, pe lângă cele trei programe, echipa de executive management va participa la finele acestui an, cât și la începutul anului viitor, la diverse programe organizate de universități de prestigiu cum ar fi IMD, MIT, Wharton sau Harvard.
De asemenea, compania eMAG investește constant în creșterea echipei și a dezvoltat, de-a lungul timpului, Academii de Business, Marketplace & People, programe de dezvoltare a noii generații de lideri cu ar fi Future25 sau Upgrade, programul de dezvoltare a oamenilor aflați la începutul carierei sau programe de executive development, în parteneriat cu universități ca Harvard, MIT sau London School of Economics, cum este și Grow Talent.
Corina Popescu
Corina Popescu scrie la rubricile Externe, Politică și Actual de pe news24.ro. Toate articolele →
Citește și
Statul s-a împrumutat la 7,42% pe an, iar randamentul obligațiunilor pe 10 ani a urcat la 7,41%
Furturile din rețeaua Delgaz Grid au produs pagube de peste 14,5 milioane de lei în opt luni
Revolut confirmă divulgarea datelor unor clienți după o solicitare frauduloasă. Fondurile nu au fost afectate
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPony
Un martor galben aprins în bord cere verificare. Când se poate continua drumul și când este necesară oprirea
Bravonet
Bela Bajaria părăsește Netflix după zece ani, cu Peter Rice desemnat succesor
Lyla
Aquafilling poate provoca complicații după 4-8 ani. Antonia a avut nevoie de trei operații
Revista Ioana
Cum verifici firma de catering pentru școală și ce acte trebuie să ceri
Financiarul
Telefoanele se vor scumpi în continuare, avertizează Nabila Popal. Piața memoriilor s-ar stabiliza cel mai devreme în 2028
Dolce Sport
Crina Pintea și-a lăsat familia pe plan secund pentru handbal