Emanciparea civică, socială şi economică a romilor din ţara noastră este un obiectiv comun
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, vineri, un mesaj cu ocazia „Zilei Internaţionale a Romilor” şi a „Sărbătorii etniei romilor din România”. „Romii, mult timp anonimi pentru istoria oficială, şi-au dat viaţa pentru împlinirea marilor noastre idealuri, sunt însă victime ale violenţei, urii şi rasismului”, susţine Iohannis, adăugând că „emanciparea civică, socială şi economică a romilor din ţara noastră este un obiectiv comun, de mare importanţă”.

„De Ziua Internaţională a Romilor, devenită prin lege ‘Sărbătoarea etniei romilor din România’, doresc să adresez tuturor cetăţenilor de etnie romă urări de sănătate, prosperitate şi pace. La această sărbătoare se cuvine să amintim faptul că romii au dat României un patrimoniu şi tradiţii valoroase, numeroase personalităţi în domeniul culturii, artelor şi ştiinţei, care au contribuit la afirmarea identităţii proprii, dar şi la diversitatea benefică a comunităţilor şi omenirii în ansamblu.
Trebuie să facem astfel ca tinerii să găsească în aceste personalităţi modele demne de urmat, să poarte mai departe tradiţiile şi obiceiurile înaintaşilor, cu respect şi mândrie. Am convingerea că diversitatea etnică şi culturală hrăneşte rezilienţa comunităţilor şi susţine societăţile în care libertatea şi demnitatea umană se fructifică într-un viitor prosper, spre binele comun.
Sărbătoarea etniei romilor este un bun prilej de a aminti că, din această perspectivă, emanciparea civică, socială şi economică a romilor din ţara noastră este un obiectiv comun, de mare importanţă”, precizează şeful statului în mesaj, conform Administraţiei Prezidenţiale.
De asemenea, Preşedintele Iohannis salută şi sprijină „eforturile comunităţii rome din România de a-şi face cunoscut trecutul şi obiceiurile, auzită vocea şi preţuită contribuţia la dezvoltarea societăţii noastre”.
„Romii, mult timp anonimi pentru istoria oficială, şi-au dat viaţa pentru împlinirea marilor noastre idealuri, fiind însă victime ale violenţei, urii şi rasismului”, afirmă Iohannis.
Şeful statului mai spune că, în această perioadă, sărbătorile „poartă pecetea dramei semenilor noştri din Ucraina”.
„Romii sunt angajaţi în aceste zile în efortul nostru naţional de solidaritate şi implicare civică. Fie ca Ziua Internaţională a Romilor să aducă bucurie în sufletele tuturor celor care, cunoscând din plin suferinţa şi nevoia, aşteaptă de la această Sărbătoare a etniei romilor din România lumina păcii şi căldura convieţuirii! La mulţi ani membrilor comunităţii rome din România!”, încheie preşedintele Iohannis.
Daniela Serban
Daniela Serban scrie la rubricile Externe, Politică și Infrastructură de pe news24.ro. Toate articolele →
Citește și
Un vas comercial se scufundă lângă Constanța, după ce ar fi fost lovit de o dronă
Nava Khoryv a cerut ajutor după un atac cu drone, la 24 km de Portul Constanța
Alexandru Petrescu, Președinte ASF: De la economisire la investiții, calea către o economie mai rezilientă
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Financiarul
Un model OpenAI a descoperit o breșă în PHP, folosit de aproximativ 70% dintre site-uri
Dolce Sport
Când poate fi corectată o eliminare după al doilea galben și ce reguli se aplică în sezonul 2026-2027
GetPony
Maserati își actualizează gama pentru 2027, cu un nou Grecale Modena V6 de 385 hp
Bravonet
Renate Reinsve a trecut prin 17 duble pentru o scenă din „Fjord”, filmul lui Cristian Mungiu
Lyla
Medicamentele GLP-1 se opresc cu una până la două luni înainte de a încerca o sarcină, recomandă ghidul american
Revista Ioana
Cum recunoști semnele de bullying la adolescentul tău și ceri sprijinul școlii printr-o sesizare confidențială