Enel își pregătește ieșirea din Rusia!

Șeful companiei italiene de utilități a transmis că Enel se pregătește de o retragere completă de pe piața din Rusia, proces care ar putea să se producă rapid, în numai câteva luni. Acesta a declarat că, având în vedere circumstanțele actuale „cred că trebuie să ne retragem”, după ce anterior vorbise numai de o reducere a expunerii în Rusia.

 Astfel, Enel, cea mai mare companie de utilități din Italia, se va retrage din operațiunile sale din Rusia în „câteva luni”, a precizat luni directorul general Francesco Starace, conform Bloomberg.

În acest fel, compania italiană se alătură celor mai mari companii energetice din lume, inclusiv BP, Shell și Eni din Italia, care au anunțat că intenționează să înceteze să mai investească în Rusia, pe fondul unei serii de sancțiuni împotriva acestei țări după invazia sa în Ucraina. Compania finlandeză de utilități Fortum Oyj a spus la începutul acestei luni că va opri toate investițiile noi în Rusia, fără a se angaja să se retragă complet.

Enel urmărește o predare a afacerii fără întreruperea serviciilor

De asemenea, înființată în anul 2004, Enel Russia PJSC contribuie cu puțin peste 1% din profitul operațional brut global al companiei, conform sursei citate. Enel a început deja să își reducă prezența în Rusia și este în curs de vânzare a activelor sale de generare a energiei termice, din cauza dificultății de a reduce emisiile de carbon în cadrul sistemului energetic rusesc, a afirmat Starace.

„Așadar, acesta este un proces pe care îl începusem cu ceva timp în urmă”, a precizat Starace în interviu. „Și vedem o creștere în Rusia în ceea ce privește energiile regenerabile, dar în aceste circumstanțe actuale cred că este neplăcut și imposibil. Așa că, cu regret, cred că trebuie să ne retragem”.

Starace spusese la data de 17 martie că Enel își va reduce expunerea în Rusia, însă atunci nu plănuia o ieșire completă.

Operațiunile din Rusia ale producătorului italian includ trei centrale de cogenerare a energiei termice și electrice pe bază de gaz, cu o capacitate totală de 5.700 de megawați, dar și mai multe parcuri eoliene. Enel caută o predare a afacerii care să nu întrerupă serviciile și să protejeze miile de angajați care lucrează la aceste centrale, a precizează Starace.

Problemele pieței europene de energie

Simultan, afacerile europene ale companiei rămân sub presiune din cauza prețurilor „scăpate de sub control” la gaze, iar piața ar trebui să fie reglementată într-o anumită măsură în următoarele 12 luni, crede Starace. Pieţele de energie au fost zguduite de o reducere a ofertei care a împins costurile combustibililor la niveluri record, iar unele firme se străduiesc să găsească garanție suplimentară, sau marje, necesare pentru a-și garanta tranzacțiile.

„Fără aceasta, cred că multe companii se vor lupta să își îndeplinească cererile de marjă și tot sistemul economic va trece prin perioade foarte turbulente”, a adăugat Starace.

Aşadar, Enel și-a acoperit vânzările de energie pentru următorii doi ani și, aşa, rămâne protejată de turbulențele de pe piață care au început în urmă cu circa opt luni. Cu toate acestea, compania de utilități a fost nevoită să majoreze împrumuturile pentru a face față solicitărilor de marjă, a mai spus CEO-ul companiei.

Sursa: capital.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata