Explozie puternică urmată de incendiu la un bloc din Constanța

O explozie urmată de incendiu a avut loc în timpul nopții trecute la un bloc din Constanța. 25 de apartamente au fost afectate, iar 15 dintre ele au fost distruse în proporție de 90%. În total, au fost evacuate 91 de persoane. Doi locatari au ajuns în stare gravă la spital. Suflul exploziei a fost atât de mare, încât bucăți din clădire au căzut pe mașinile parcate în fața blocului, patru dintre ele fiind avariate. 

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, 20 de locatari au fost evacuaţi de către echipajele de intervenţie iar 71 de persoane s-au autoevacuat.
De asemenea, la faţa locului au fost mobilizate 13 echipaje de intervenţie.

„În jurul orei 3:14 minute, prin apel unic de urgenţă 112 am fost informaţi despre faptul că în Constanţa, pe aleea Egretei, la un bloc de locuinţe P+3, a avut loc o explozie urmată de incendiu.

Din primele momente au fost alocate 3 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, 2 autoscări, 1 descarcerare, 3 SMURD tip B, 1 autospecială transport victime multiple şi 3 ambulanţe de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă”, a transmis ISU, printr-un comunicat de presă.

Astfel că, conform sursei citate, incendiul a izbucnit într-o garsonieră situată la etajul doi, fiind distrusă pe o suprafaţă de circa 25 metri pătraţi, iar în urma exploziei au fost afectate alte 25 de locuinţe.

Mai mult, două victime care au suferit arsuri au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa de către un echipaj SMURD şi un echipaj SAJ.

La faţa locului a fost şi un reprezentant al Primăriei Constanţa pentru a stabili dacă sunt locatari care ar avea nevoie de relocare.

„Incendiul a fost lichidat în mai puţin de o oră, iar misiunea de evaluare a pagubelor s-a finalizat în jurul orei 8.00”, a mai afirmat ISU „Dobrogea”.

Aşadar, pompierii au deschis o anchetă, pentru a stabili din ce cauză s-a produs explozia.

Sursa: digi24.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata