Familia cântărețului Chris Cornell din formația Soundgarden soluționează cazul împotriva medicului care i-a prescris prea multe medicamente

Familia cântărețului de muzică rock Chris Cornell a soluționat cazul împotriva unui medic despre care pretindeau că i-ar fi prescris medicamente excesive vedetei înainte de moartea sa.

Văduva lui Cornell, Vicki, a pretins că doctorul Robert Koblin i-a prescris „din neglijență” substanțe „periculoase, care îi modificau mintea”. Ea a susținut că medicamentele au dus la un comportament neobișnuit.

Cornell și-a luat viața într-o cameră de hotel din Detroit în 2017. Luna trecută s-a ajuns la un acord, termenii rămânând confidențiali. Un avocat al familiei Cornell a explicat că documentele instanței vor rămâne sigilate și redactate pentru a proteja siguranța familiei.

„În ultimii ani, haterii online și alte persoane instabile au hărțuit reclamanții, inclusiv prin amenințarea vieții și siguranței [copiilor lui Cornell]”, a scris Melissa Lerner în documentele judecătorești văzute de Rolling Stone.

„În ultimele săptămâni, reclamanții au primit amenințări cu moartea online. Mai mult, atenția sporită în acest caz a dus la alte invazii ale vieții private a reclamanților.”

Cornell a fost solistul trupei rock Soundgarden, care a fost cel mai bine cunoscut pentru succesul din 1994 cu Black Hole Sun. De asemenea, a avut o carieră solo reușită și a înregistrat piesa tematică pentru filmul James Roy din 2006, Casino Royale.

Bărbatul de 52 de ani a fost găsit mort în mai 2017, la câteva ore după ce a susținut un concert cu Soundgarden. Urme ale mai multor droguri au fost găsite în corpul său – dar raportul unui legist a spus că nu au contribuit la moartea sa.

Familia vedetei l-a dat în judecată pe dr. Koblin în noiembrie 2018, susținând că acesta i-a prescris mai mult de 940 de doze de medicamente anti-anxietate Lorazepam lui Cornell între septembrie 2015 și mai 2017. Aceștia au afirmat că medicamentele „i-au afectat mintea lui Cornell, i-au întunecat judecata și l-au determinat să se angajeze în comportamente impulsive periculoase pe care nu a putut să le controleze, costându-l viața”.

În documentele judecătorești care răspundeau la caz, doctorul Koblin a negat orice acțiune greșită sau responsabilitatea pentru moartea lui Cornell.

Avocații familiei lui Cornell și dr. Koblin nu au răspuns la solicitările de comentarii cu privire la soluționare. Un judecător trebuie să aprobe în continuare părțile din acord care îi implică pe copiii lui Cornell.

Documentele spun că, cazul va continua cu un proces dacă acest lucru nu se va întâmpla.

Sursa: bbc
Citește și
Loading...
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.