Fuziunile şi achiziţiile au explodat în al doilea trimestru al anului 2021
Cu cât companiile au continuat să se împrumute ieftin şi să cheltuie rezervele de lichidităţi, fuziunile şi achiziţiile încheiate la nivel mondial în al doilea trimestru au depăşit orice record.Tranzacţii în valoare de 1.500 de miliarde de dolari au fost anunţate în perioada aprilie-iunie, mai mult decât în orice alt trimestru al doilea şi în creştere cu 13% faţă de precedentul record înregistrat în primul trimestru al anului în curs, arată datele Refinitiv.
„Este un context pe care nu l-am mai văzut până acum cu pieţe financiare foarte favorabile combinate cu presiuni pentru a ieşi din COVID-19 şi a reorganiza întreaga afacere. Acest nivel ridicat de activitate va continua probabil pe parcursul verii”, a spus Alison Harding-Jones, directorul pentru M&A în Europa, Orientul Mijlociu şi Africa la grupul bancar Citigroup.
Astfel, volumul fuziunilor şi achiziţiilor încheiate în al doilea trimestru a crescut cu 440% în SUA, până la 699 miliarde de dolari, în timp ce tranzacţiile încheiate în Asia Pacific au crescut cu 104% până la 327 miliarde de dolari iar în Europa au crescut cu 50% până la 293 miliarde de dolari.
Totodată, cele mai mari tranzacţii încheiate în al doilea trimestru au fost făcute toate intern, pe măsură ce companiile s-au abţinut să se aventureze în afara teritorului cunoscut, de tema creşterii protecţionismului şi a tensiunilor politice dintre China şi SUA.
Cu toate că numărul total al tranzacţiilor a scăzut cu 10% comparativ cu primul trimestru, valoarea tranzacţiilor a fost mai mare, în condiţiile în care fuziunile şi achiziţiile cu o valoare mai mare de cinci miliarde de dolari au crescut cu 127% în trimestrul al doilea.
Fuziunea între WarnerMedia, divizia de media a grupului de telecomunicaţii AT&T, şi Discovery a creat un gigant media cu o valoare de aproximativ 150 de miliarde de dolari în timp ce în Europa doi giganţi imobiliari, Vonovia şi Deutsche Wohnen, au fuzionat creând o companie cu o valoare de 34,5 miliarde de dolari, în SUA.
Aşadar,sectorul telecomunicaţiilor, media şi tehnologie au dominat fuziunile şi achiziţiile printr-o combinaţie de tranzacţii şi reorganizări care au implicat companii precum Dell Technologies Inc şi investitorul olandez în tehnologie Prosus NV.
Cu toate acestea, în al doilea trimestru s-a înregistrat un declin al listărilor SPAC, companiile create doar pentru a cumpăra alte companii. Scăderea activităţii companiilor SPAC a fost însă contracarat de fuziunile şi achiziţiile finanţate de fondurile de private equity, care au crescut cu 152% în primele şase luni ale anului până la 512 miliarde de dolari, reprezentând 18% din volumul global de M&A
Corina Popescu
Corina Popescu este o jurnalistă experimentată în domeniul afacerilor, cu peste un deceniu de expertiză la News24.ro. Este recunoscută pentru analizele sale clare privind piața bursieră și deciziile Băncii Naționale, oferind publicului larg o perspectatură esențială asupra economiei românești. Toate articolele →
Citește și
Mii de firme cu codul de TVA anulat de ANAF scapă de datorii, după legea promulgată de Nicușor Dan
532.000 de euro a primit un fost angajat ROMATSA la pensionare, sumă-record plătită de regia cu conturile blocate
Petrotel Lukoil intră în insolvență, iar 21% din producția de carburanți rămâne blocată. Ce înseamnă pentru piață și angajați
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Financiarul
România intră în iarnă cu depozitele de gaze la 68%, iar companiile sunt expuse la prețuri europene la maximul ultimilor 3 ani
Dolce Sport
România a mai pus trei bărci în Finala A la Amsterdam, iar o formulă schimbată din mers atacă acum podiumul mondial
GetPony
Inspectorii ITP pot opri o mașină cu defect periculos, chiar de la ieșirea din stație
Bravonet
Horoscop 28 august 2026. Fecioară și Gemeni, zi bună pentru ordine
Lyla
Manichiura semipermanentă rezistă 2-3 săptămâni, nu doar câteva zile
Revista Ioana
Din 1 ianuarie 2025, hainele vechi nu se mai aruncă la gunoi. Află unde le donezi sau reciclezi corect și scapi de amenzi