Incendiu la fabrica ‘Cersanit’ din Roman
În noaptea de duminică 25 iulie ,un incendiu s-a produs, la fabrica de obiecte sanitare „Cersanit” din municipiul Roman,într-o hală acesteia.

Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, a precizat că, la sosirea echipelor de intervenţie, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la uscătoare de produse ceramice dintr-o hală de producţie, pe o suprafaţă de aproape 300 metri pătraţi.
„Personalul aflat la locul de muncă s-a autoevacuat până la sosirea pompierilor. Forţele de intervenţie au localizat şi lichidat incendiul în limitele găsite. Au ars 80 de cărucioare pentru transportul produselor ceramice, suporţi din poliuretan, mai multe rafturi confecţionate din lemn, instalaţii şi cablaje electrice”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.
Astfel că, cauza probabilă de producere a incendiului a fost efectul termic cauzat de defectarea aparaturii de măsură şi control din interiorul unui uscător.
Prezenţi la faţa locului pentru stingerea incendiului au fost pompierii din cadrul detaşamentelor Roman şi Piatra-Neamţ.
Corina Popescu
Corina Popescu scrie la rubricile Externe, Politică și Actual de pe news24.ro. Toate articolele →
Citește și
Un vas comercial se scufundă lângă Constanța, după ce ar fi fost lovit de o dronă
Nava Khoryv a cerut ajutor după un atac cu drone, la 24 km de Portul Constanța
Alexandru Petrescu, Președinte ASF: De la economisire la investiții, calea către o economie mai rezilientă
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Lyla
Persoanele cu Parkinson mai active au avut un declin mai lent al memoriei și mișcării într-un studiu
Revista Ioana
Salariul minim din iulie 2026 îți aduce 125 de lei în plus net. Ce condiții are suma scutită de taxe
Financiarul
Euro este 5,3495 lei la BNR pe 23 octombrie 2026. Cât înseamnă în lei ratele, chiriile și salariile în euro
Dolce Sport
Jude Bellingham a avansat în discuțiile cu Real Madrid pentru prelungirea contractului
GetPony
Volvo Cars pierde până la 30% din valoarea bursieră după trecerea pe pierdere
Bravonet
„The Prestige”, de Christopher Nolan, revine la cinema pe 29 ianuarie 2027, pentru prima dată în IMAX și pe 70 mm