India condamnă la moarte 9 polițiști pentru uciderea unui tată și a fiului său
Un tribunal din India a pronunțat o sentință capitală pentru nouă ofițeri de poliție, găsiți vinovați de moartea în custodie a unui tată și a fiului său în timpul pandemiei. Cazul, care a provocat indignare la nivel național, a readus în discuție problema brutalității poliției din această țară. P Jeyaraj, un comerciant de 58 de ani, și fiul său, J Benicks, în vârstă de 31 de ani, au murit la câteva zile după ce au fost reținuți.

O acuzație falsă și tortură până la moarte
Totul a pornit de la o acuzație a poliției din statul sudic Tamil Nadu, care susținea că cei doi și-au ținut magazinul de telefoane mobile deschis peste programul permis în timpul carantinei Covid. Ulterior, anchetatorii au stabilit că acuzația era nefondată. Potrivit procurorilor, tatăl și fiul au fost dezbrăcați și torturați pe parcursul întregii nopți la secția de poliție din Sattankulam, de multe ori unul în fața celuilalt.
Iar judecătorul de caz a descris faptele drept un abuz grav de putere, încadrând cazul în categoria „celor mai rare dintre cele rare”, un prag legal rezervat în India pentru cele mai extreme crime. „Au făcut asta cu intenția de a ucide”, a declarat magistratul în timpul pronunțării sentinței.
Violența nu a fost deloc întâmplătoare. A fost deliberată, o răzbunare în urma unei confruntări anterioare cu ofițerii. „Acolo unde a existat putere, ar fi trebuit să existe și responsabilitate. Jayaraj și Benicks erau neînarmați și au fost torturați la intervale regulate pe tot parcursul nopții la secția de poliție”, a mai spus judecătorul.
O lecție despre cum să te porți cu poliția
Presiunea publică a fost atât de mare, încât cazul a fost preluat de Biroul Central de Investigații, agenția federală a Indiei. Motivul torturii? E de-a dreptul șocant. Anchetatorii au concluzionat că ofițerii i-au torturat pe tată și fiu pentru a „le da o lecție despre cum să se comporte cu poliția”.
Agenția a stabilit că polițiștii au provocat cu bună știință leziuni suficient de grave pentru a cauza moartea. Mai mult, probele prezentate în instanță au indicat și încercări de mușamalizare a crimei, inclusiv forțarea victimelor să-și curețe propriul sânge și distrugerea probelor materiale.
Inițial, zece ofițeri au fost puși sub acuzare. Unul dintre ei a murit în timpul procesului după ce s-a infectat cu Covid. Ceilalți nouă au fost condamnați luna trecută pentru omor, conspirație criminală și distrugere de probe.
Verdictul judecătorului: Gardul a mâncat recolta
V-ați fi așteptat la o asemenea cruzime din partea unor oameni plătiți din bani publici să apere legea? Judecătorul a avut cuvinte extrem de dure la adresa condamnaților. „Au atacat oameni neînarmați. Nu ar trebui iertați. Nu ar trebui să primească sentințe mai mici pe baza vârstei sau a mediului familial”, a afirmat acesta, adăugând sec: „Sunt toți educați.”
Dar cea mai tranșantă caracterizare a venit la finalul motivării.
„Personalul poliției era sănătos mintal și bine educat. Primeau salarii de la stat. Cei care ar trebui să protejeze și să apere publicul au acționat într-o asemenea manieră. A fost un caz în care gardul a mâncat recolta”, a conchis judecătorul. Pe lângă pedeapsa capitală, instanța a impus și amenzi în valoare totală de peste 10 milioane de rupii (aproximativ 81.000 de lire sterline) pentru ofițerii condamnați.
Un caz care a șocat o națiune
Moartea celor doi a declanșat proteste ample în statul Tamil Nadu în 2020, politicieni și activiști (alături de numeroase celebrități) cerând dreptate. Cazul a devenit un punct de cotitură în dezbaterea mai largă privind violența în arest în India, unde grupările pentru drepturile omului susțin că sute de persoane mor anual în custodia poliției și acuzațiile de tortură rămân o problemă persistentă.
Deși India menține pedeapsa cu moartea, execuțiile sunt rare. Ultimele au avut loc în martie 2020, când patru bărbați condamnați în 2013 pentru violul în grup și uciderea unei tinere în capitala Delhi au fost executați după ani de apeluri legale, într-un caz care a atras atenția la nivel mondial asupra violenței sexuale din India.
Stefania Nistor
Pe news24.ro, Stefania Nistor scrie la rubricile Actual, Externe și Politică. Toate articolele →
Citește și
Un vas comercial se scufundă lângă Constanța, după ce ar fi fost lovit de o dronă
Nava Khoryv a cerut ajutor după un atac cu drone, la 24 km de Portul Constanța
Alexandru Petrescu, Președinte ASF: De la economisire la investiții, calea către o economie mai rezilientă
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPony
AC Motorsport readuce forma Ferrari 308 într-o sportivă nouă de 950 kg, cu motor V8 și cutie manuală
Bravonet
Judi Dench nu mai vede suficient ca să joace, dar refuză pensionarea la 91 de ani
Lyla
Ce condiții trebuie să îndeplinești pentru prima de 12.500 de lei
Revista Ioana
Cum alegi o grădiniță privată sigură și ce verifici la vizită, de la evacuare până la triajul zilnic
Financiarul
Cât înseamnă ROBOR și IRCC la rata lunară pe 23 octombrie 2026, în patru exemple cu aceeași marjă bancară
Dolce Sport
Ronaldinho revine la 46 de ani într-un meci oficial pentru Ravenna, pe 15 noiembrie