Intenţia UE de a interzice automobilele cu combustie internă din 2035 se loveşte de împotrivirea Franţei
Bloomberg relatează că, Franţa se opune intenţiei Uniunii de a scoate automobilele echipate cu motoare pe combustie internă din 2035, având o poziţie mai îngăduitoare privind eliminarea acestor automobile abia de la finele deceniului următor şi totodată mai mult timp pentru modelele hibride.
Astfel, Comisia Europeană intenţionează să ceară ca emisiile automobilelor să scadă cu 65% începând din 2030 şi să fie reduse la zero din 2035.
Însă, Franţa susţine o ţintă referitoare la reducerea emisiilor automobilelor cu 55% până în 2030 iar modelele hibride să poată rămâne pe piaţă o perioadă mai mare de timp, a precizat luni pentru Bloomberg un oficial din cadrul biroului preşedintelui Emmanuel Macron. Aceste declaraţii vin după ce Macron s-a întâlnit cu mai mulţi directori de top de la o serie de producători auto, precum Stellantis NV şi Renault SA, precum şi cu reprezentanţii sindicali pentru a discuta tranziţia la vehiculele electrice. Oficialul, care a dorit să îşi păstreze anonimatul, a mai spus că Franţa analizează posibilitatea de a oferi un nou sprijin pentru a ajuta industria auto să se adapteze la noua tehnologie.
Astfel, poziţia Franţei semnalează că ar putea exista o dispută în interiorul UE cu privire la noile ţinte climatice şi cum vor afecta acestea industria auto. Oprirea automobilelor cu combustie internă din 2035 face parte dintr-un plan ambiţios destinat să alinieze economia europeană cu noile obiective climatice mai ambiţioase. Totuşi, ar putea însemna o eliminare mai rapidă a modelelor hibride decât se aşteaptă unii directori din industria auto şi lideri sindicali.
„Ştim că nu există alte opţiune decât trecerea la automobilele electrice. Ceea ce este important este să ne pregătim în avans”, a spus Jean-Marie Robert, reprezentant al confederaţiei sindicale CFDT, care a participat la întâlnirea cu Emmanuel Macron.
Aşadar, La Plateforme Automobile, principul organism de lobby al industriei auto din Franţa, estimează că până la mijlocul acestui deceniu vor fi necesare investiţii de aproximativ 17,5 miliarde de euro pentru dezvoltarea de baterii, staţii de încărcare, hidrogen şi servicii conexe. De asemenea, eliminare motoarelor pe combustie internă ar putea conduce la pierderea a a aproximativ 100.000 de locuri de muncă în Franţa până în 2035 şi închiderea mai multor uzine, menţionează, La Plateforme Automobile.Acum industria asigură aproximativ 190.000 de locuri de muncă directe.
Însă, producţia de automobile electrice şi vehicule pe bază de celule de combustibil necesită mai puţină forţă de muncă comparativ cu vehiculele hibride şi motoare diesel. Iar Franţa este în urma altor ţări precum Germania, Japonia şi SUA când vine vorba de numărul de roboţi utilizaţi de industria auto iar muncitorii francezi sunt mai scumpi decât cei din ţările din estul şi sudul Europei.
Alexandra Badea
Alexandra Badea este o jurnalistă specializată în știri de actualitate la News24.ro, cu o experiență de 7 ani în domeniu. Este recunoscută pentru acoperirea rapidă și precisă a evenimentelor cotidiene majore, de la decizii guvernamentale la evoluții sociale și economice. Abordarea sa jurnalistică riguroasă îi permite să ofere publicului informații esențiale despre cele mai recente evenimente politice și decizii legislative. Toate articolele →
Citește și
BNR propune schimbarea Regulamentului nr. 4/2005. Ce se schimbă când trimiți bani prin fintech
Polițistul care trebuia să apere locuințele este suspectat că oferea ponturi pentru spargeri de 1 milion
Schimbarea domiciliului atrage amenzi de 1.730 de lei și obligația de a actualiza buletinul în 15 zile
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Bravonet
Alexandra Căpitănescu câștigă un plus de simpatie după ce a arătat cine o ține cu picioarele pe pământ
Financiarul
Cerealcom Dolj, cu afaceri de 1,43 miliarde de lei, este cerută în insolvență
Dolce Sport
Pogon Szczecin a reclamat CFR Cluj la FIFA pentru 250.000 de euro. Cum se complică dosarul Marian Huja
GetPony
Alertele Waze despre poliție rămân active, dar șoferii își pregătesc deja o variantă de rezervă
Revista Ioana
Programul Eco al mașinii de spălat durează chiar și 4 ore. Cum îți scade facturile la curent și apă
Lyla
Adulții au nevoie de 7-9 ore de somn pe noapte