Severus Snape, personajul interpretat magistral de Alan Rickman în seria Harry Potter, a rămas în inimile fanilor. Dar dincolo de ecran, actorul britanic avea dubiile lui legate de acest rol. Jurnalele sale private, publicate postum, ne oferă o perspectivă unică asupra gândurilor sale sincere din acea perioadă. Un articol recent din Express aruncă o lumină nouă asupra percepției sale despre acest rol iconic, și e musai să aruncăm o privire.
Primele impresii
Înainte ca primul film, „Harry Potter și Piatra Filozofală”, să ajungă pe ecrane, Rickman nota în jurnal că se simte „a bit nothing about HP, which really disturbs me” (puțin indiferent față de HP, ceea ce mă deranjează). Se pare că această senzație de neliniște l-a urmărit pe tot parcursul seriei. Reacția sa după ce a văzut primul film nu a fost tocmai una de extaz, criticând, mai ales, coloana sonoră. A notat că filmul „acquires a scale and depth that matches the hideous score by John Williams” (capătă o amploare și o profunzime care se potrivesc cu partitura oribilă a lui John Williams). Totuși, se pare că s-a simțit bine la petrecerea de după premieră, la Savoy, după cum reiese din însemnările sale.
Entuziasm în scădere
Odată cu al doilea film, în 2002, entuziasmul lui Rickman era în cădere liberă. A notat: „reiterating no more HP. They don’t want to hear it” (reiterând că nu mai vreau HP. Nu vor să audă), deși, până la urmă, s-a hotărât să „see it through” (ducă treaba până la capăt). Dar experiența lui Rickman nu a fost numai amară. A avut cuvinte de laudă pentru „Harry Potter și Prizonierul din Azkaban”. În jurnalele sale, afirma că regizorul a făcut „an extraordinary job” (o treabă extraordinară), descriind filmul ca fiind mult mai „grown up” (matur). A continuat, lăudând îndrăzneala producției, menționând că este „so full of daring that it made me smile and smile” (atât de plin de îndrăzneală încât m-a făcut să zâmbesc și să zâmbesc), observând că „every frame of it is the work of an artist and storyteller” (fiecare cadru este opera unui artist și povestitor).
Dezvăluirea lui Rowling
Încă de la începutul proiectului, JK Rowling i-a dezvăluit un detaliu crucial despre personajul său, înainte ca acesta să fie conturat complet în cărți. Actorul și-a amintit momentul esențial în care autoarea i s-a confesat, spunându-i „Snape loved Lily” (Snape a iubit-o pe Lily), care, după cum a spus el, i-a oferit un „cliff edge to hang on” (o margine de stâncă de care să se agațe).
Frustrări și nemulțumiri
Rezervele sale au continuat să crească. După „Harry Potter și Prințul Semipur”, a recunoscut că vrea să „bang the three Davids’ heads against the nearest wall” (lovească capetele celor trei David cu cel mai apropiat perete), referindu-se la producătorii David Heyman, David Barron și David Yates. Deși a recunoscut că efectele speciale sunt „dazzling” (strălucitoare) și că personajele au evoluat, s-a întrebat retoric: „Where is the story?” (Unde este povestea?). Când seria s-a apropiat de final, cu moartea lui Snape, el a avut rezerve cu privire la modul în care a fost realizată scena. În jurnale, descrie moartea de pe ecran ca fiind „all a bit epic and Japanese” (un pic epică și japoneză), etichetând-o drept „unsettling to watch” (tulburătoare de privit). Cu toate astea, a recunoscut că telespectatorii au fost „very happy” (foarte fericiți) cu rezultatul.
Dincolo de Hogwarts
După ce franciza s-a încheiat, Alan Rickman a explorat o multitudine de roluri dincolo de lumea magiei. Ultimul său rol a fost vocea omidei din „Alice Through The Looking Glass”, care a apărut în 2016, după moartea sa, la începutul acelui an.
