Marcel Ciolacu, despre măsurile fiscale care trebuie să între în vigoare de la 1 ianuarie

Vestea momentului la nivel național. Se aplică începând cu data de 1 ianuarie. Un anunț în acest sens a venit din partea PSD. De asemenea,, Marcel Ciolacu a venit și el cu detalii.
Anunțul zilei la nivel național. Toți românii sunt vizați.
Social democrații au anunțat la începutul acestei săptămâni că vor lansa până la finele lunii mai o serie de propuneri cu privire la modificarea Codului Fiscal.
Mai precis, PSD își dorește renunțarea la cota unică pentru impozitare. Toate propunerile vor fi transmise în data de 26 mai, odată cu bilanțul după șase luni de guvernare.
Simultan, pe lângă eliminarea cotei unice pentru impozitare, PSD își mai dorește și trecerea la un sistem de impozitare progresiv. Măsura ar urma să fie aplicată de la 1 ianuarie 2023, în cazul în care va fi aprobată.
Precizăm faptul că PNL-ul este împotriva unor astfel de modificări. În plus, social democrații își mai doresc și acordarea de noi deduceri fiscale și totodată limitarea adaosului comercial.
De asemenea, Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a vorbit despre aceste aspecte. Acesta susține că sunt multe măsuri fiscale care trebuie prezentate până la finele lunii mai, adăugând în plus că Codul Fiscal trebuie modificat de acum pentru ca efectele să se resimtă deja de la 1 ianuarie.
Marcel Ciolacu, despre măsurile fiscale care trebuie să între în vigoare de la 1 ianuarie
Mai mult, liderul PSD a adus în discuție și prețurile la energie, dar și compensarea facturilor. „Sunt mai multe măsuri fiscale pe care trebuie să le prezentăm până pe 1 iunie. Codul Fiscal trebuie modificat cu șase luni înainte ca viitorul buget de stat să îl construim pe măsuri luate de la 1 iunie, cu efecte de la 1 ianuarie.
Rămân la părerea că în zona prețurilor la energie ar fi trebuit venit cu reglementare și ar fi avut efecte imediate. Compensarea, după cum vedem, a creat un decalaj până se văd efectele. Dacă am fi venit cu o reglementare, efectele ar fi fost de a doua zi și poate nu am fi ajuns la această inflație”, a precizat Marcel Ciolacu.
De asemenea, el a mai spus că există și o redimensionare și o reașezare a impozitelor aşa încât colectarea să fie mai bună, fără majorarea taxelor.
„S-a îmbunătățit colectarea și noul șef al ANAF chiar a luat o perspectivă bună. Există și o redimensionare și o reașezare a impozitelor, astfel încât să avem o colectare mai bună, dar asta nu înseamnă că mărim taxele”, a mai spus liderul PSD.
Marcel Ciolacu, despre introducerea impozitului progresiv
În plus, Marcel Ciolacu a fost întrebat dacă susține introducerea impozitului progresiv. În acest sens al a subliniat faptul că „în continuare, cu deductibilitățile necesare”.
Liderul PSD este de părere că România trebuie să între ”într-o logică” la fel ca și restul țărilor dezvoltate și se înceteze să se mai ”mintă” în legătură cu această cotă unică.
„Ori intrăm într-o logică, cum este toată lumea și toate țările dezvoltate, ori încercăm să ne mințim în continuare cu această cotă unică, care nu mai este unică”, a mai declarat Marcel Ciolacu.

Un credit poate fi o soluție utilă în multe momente din viață – când vrei să [...]

Fundația Bog’Art lansează New Wave Art Prize dedicat studenților din Universitățile și Facultățile de Arte din România, prin care aceștia sunt [...]

În această săptămână, dolarul american a atins cel mai redus curs din ultimii trei ani în Republica Moldova, fiind cotat [...]

Exerciții blânde pentru tonifiere și relaxare după 40 de ani. După 40 de ani, corpul nu mai reacționează la fel [...]

„Fericirea înseamnă mulțumire de sine“ spunea Aristotel în anii 300 î.H. Încă de atunci se știa foarte bine că [...]

Sursa Cum să-ți planifici vacanța de 1 mai. Nu e nevoie să cheltui mulți bani Ziua de 1 Mai e [...]