Maschio Gaspardo România și-a mărit cu 20% capacitatea de producție
Maschio Gaspardo România, cel mai mare producător local de utilaje agricole, și-a mărit cu 20% capacitatea de producție de la fabrica din Chișineu Criș (județul Arad). Acum, suprafața fabricii ajunge la aproape 26.000 metri pătrați, personalul va depăși 400 de oameni, iar producția se va ridica la 5000 de echipamente pe an, cu precădere mașini pentru prelucrarea minimală a solului, pluguri și prese pentru baloți rotunzi.

Astfel, investiția realizată cu ajutorul Finest S.p.A., care are 25% din Maschio Gaspardo România, și cu contribuția Exim Bank a permis extinderea suprafeței de producție cu 5700 de metri pătrați și dotarea halei cu tehnologii de ultimă generație, ceea ce va permite producția de echipamente la cele mai înalte standarde, răspunzând unei cereri sporite pe piața agricolă.
“Acest proiect consolidează capacitatea de producție a fabricii din Chișineu Criș și îi permite să-și îmbunătățească oferta. Inovațiile și modernizarea echipamentelor de producție erau necesare pentru a putea fi prezenți pe piață cu produse tehnologice de ultimă oră, conform solicitărilor clienților din întreaga lume”, a precizatt Andrea Maschio, vicepreședintele Grupului Maschio Gaspardo.
De asemenea, creșterea capacității de producție se datorează și unui acord semnat între Maschio Gaspardo și New Holland Agriculture. În plus, acest parteneriat prevede comercializarea produselor de prelucrare minimală a solului, concret a grapelor cu discuri și a scarificatoarelor.
Colaborarea lor, a început în acest an și se derulează exclusiv prin reprezentanți New Holland. De curând a fost semnat un nou acord cu New Holland Agriculture pentru producerea în exclusivitate a gamei complete de cositori și greble pentru fân.
Echipamentele vor fi fabricate de Maschio Gaspardo România datorită acestei investiții și vor fi comercializate de New Holland începând cu sezonul 2022.
„Suntem foarte mândri că parteneriatul prestigios cu New Holland a fost dezvoltat în continuare, confirmând standardele înalte de calitate la care a ajuns Maschio Gaspardo prin produsele sale și prin service-ul pe care îl oferă clienților finali”, a spus Mirco Maschio, președinte al Maschio Gaspardo, la ceremonia de inaugurare a halei.
Grupul Maschio Gaspardo este un jucător mondial în producția de echipamente de cultivare, însămânțare, fertilizare, tratare a culturilor, întreținere ecologică și echipamente pentru fân. Fondat în Campodarsego (PD) în 1964 de frații Egidio și Giorgio Maschio, Grupul Maschio Gaspardo are 2000 de angajați în întreaga lume în 8 unități de producție, (dintre care 3 în străinătate – China, India și România) și în 13 filiale comerciale (Italia, Franța, Spania, Germania, Polonia, Ucraina, Turcia, Rusia, America de Nord, Africa de Sud, China, India și România). Maschio Holding este acționarul majoritar, împreună cu Friulia Finanziaria FVG și Veneto Sviluppo S.p.A
Corina Popescu
Corina Popescu scrie la rubricile Externe, Politică și Actual de pe news24.ro. Toate articolele →
Citește și
ANAF verifică folosirea personală a amenajărilor de agrement și a bunurilor de lux plătite de firme
Apartamentele închiriate turiștilor ar urma să aibă număr unic, iar platformele să raporteze date
Statul s-a împrumutat la 7,42% pe an, iar randamentul obligațiunilor pe 10 ani a urcat la 7,41%
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Financiarul
Un model OpenAI a descoperit o breșă în PHP, folosit de aproximativ 70% dintre site-uri
Dolce Sport
Când poate fi corectată o eliminare după al doilea galben și ce reguli se aplică în sezonul 2026-2027
GetPony
AC Motorsport readuce forma Ferrari 308 într-o sportivă nouă de 950 kg, cu motor V8 și cutie manuală
Bravonet
Renate Reinsve a trecut prin 17 duble pentru o scenă din „Fjord”, filmul lui Cristian Mungiu
Lyla
Medicamentele GLP-1 se opresc cu una până la două luni înainte de a încerca o sarcină, recomandă ghidul american
Revista Ioana
Cum recunoști semnele de bullying la adolescentul tău și ceri sprijinul școlii printr-o sesizare confidențială