Peste 80% dintre români își vor petrece Paștele acasă.
Un sondaj național indică că o bună parte dintre români își vor petrece Paștele acasă.În plus, 40% dintre ei doresc să aibă carne de miel sau de ied pe masă.
Peste 80% dintre români își vor petrece Paștele acasă. Mai puțin de jumătate vor carne de miel pe masă
Astfel, un sondaj comandat de Obor21.ro spune că 83% dintre români vor petrece Paștele acasă, în timp ce 40% dintre aceștia vor carne de miel sau de ied pe masă.
Sondajul mai spune că 38% dintre români își propun un buget de maxim 200 de lei pentru carnea pe care o vor servi de Paşte, în timp ce aproape o treime va alege magazinele specializate, producătorii și târgurile de produse tradiționale pentru a face cumpărăturile pentru sărbătoarea de peste două săptămâni.
Astfel, se estimează o triplare a vânzărilor de carne de miel și de ied în perioada următoare.
Mai mult, 30,8% preferă de Paște carnea de miel, 9,3% carnea de ied, în timp ce 51% nu au preferință pentru un anumit tip de carne, dar o vor include în meniu.
”Am avut încă de la lansare carnea de miel, respectiv de ied în oferta noastră permanentă, iar la nivel de an am înregistrat în 2021 creșteri în vânzări de 16%, respectiv 60%, iar trendul continuă să fie ascendent. Astfel, după doi ani, putem spune că românii redescoperă mielul și iedul și în afara sărbătorilor pascale. Evident, vârful de comenzi se atinge acum, când proporția vânzărilor se schimbă, iar peste 80% dintre clienții lunii aprilie aleg acest tip de carne. 15-20% dintre clienți achiziționează în continuare și carne de vită în cadrul aceleiași comenzi”, a precizat Florian Mateiță, fondator Obor21.ro.
Numărul celor care vor petrece Paștele acasă, mai ridicat decât în 2021
Sondajul a mai scos la iveală că numărul celor care vor petrece Paștele acasă este în creștere.
În plus, peste jumătate dintre români (56%) își vor face cumpărăturile cu o săptămână înainte de Paște, 18.8% au început deja, în timp ce 17% lasă aceste achiziții pentru ultimele zile.
75% dintre respondenți au precizat că sunt consumatori de carne, aceasta fiind inclusă în meniul săptămânal de câteva ori. Carnea de vită este aleasă de 47% dintre respondenți, aflându-se pe locul 3 în topul preferințelor, după pui și porc, însă înainte de carnea de curcan.
Sondajul indică că 63% dintre români preferă carnea proaspătă, nu congelată, ce poate fi consumată imediat, iar 35% preferă să cumpere cantități reduse.
Pe de altă parte, 80% dintre aceștia preferă alimente cât mai naturale, acesta fiind unul dintre principalele motive pentru care 39% dintre respondenți merg în magazinele specializate.
În ceea ce privește bugetul, 38% au precizat în cadrul sondajului că anul acesta vor aloca până în 200 de lei pentru cumpărături de carne dedicate Paștelui, 27% au de gând să se încadreze într-un buget de 200-300 de lei, iar 19% cred că vor ajunge la 300-500 lei.
Sondajul a fost făcut online pe un eșantion național de 856 respondenți, 46,9% bărbați, 53,1% femei, în perioada 23-29 martie 2022.
Daniela Serban
Daniela Șerban este o jurnalistă dedicată, cu peste 8 ani de experiență în știri de actualitate la News24.ro. Specializată în evenimente cotidiene majore, urmărește cu precizie dinamica guvernamentală și evoluțiile legislative, oferind publicului informații esențiale și de ultimă oră. Toate articolele →
Citește și
România și Ucraina accelerează proiectele de la Sulina și Siret. Cum se schimbă tranzitul cerealelor ucrainene
Ferotrafic-TFI suspendă șase trenuri Intercity pe ruta București-Constanța de luni. Ce curse dispar și de ce
CFR Călători aplică o reducere de 25% la biletele cumpărate din timp
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPony
Cureaua în baie de ulei distruge un motor și aduce facturi de peste 3.000 de euro
Bravonet
Nathaniel Laufer are fractură de tibie și 30 de zile de stat la pat. Cum s-a produs accidentul din dormitor
Lyla
România recomandă 4 ouă pe săptămână, inclusiv cele din prăjituri
Revista Ioana
Horoscop 31 august 2026. Vărsător și Pești au azi o decizie de luat
Financiarul
România închide PNRR cu 12,97 miliarde de euro încasați. Spitale, căi ferate și autostradă sunt mutate pe alte finanțări
Dolce Sport
FCSB a pierdut cu UTA Arad 1-3 și a ajuns la două înfrângeri la rând în Superligă