Petrisor Peiu cere alegeri anticipate. Liderul AUR refuza sustinerea unui guvern minoritar

Petrisor Peiu alegeri anticipate

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, solicită declanșarea alegerilor anticipate ca singură soluție pentru deblocarea crizei politice actuale. Oficialul partidului exclude total susținerea unui executiv de sacrificiu și lansează atacuri directe la adresa președintelui PSD, Sorin Grindeanu, dar și a președintelui statului, Nicușor Dan.

Condițiile puse de AUR pentru deblocarea crizei

Petrișor Peiu a transmis clar că AUR nu va oferi niciun vot pentru PSD sau pentru Nicușor Dan, dar nici pentru PNL, USR sau UDMR. Iar ținta principală a nemulțumirilor este liderul social-democrat. Într-un mesaj publicat marți pe Facebook, liderul senatorilor AUR a explicat de ce respinge negocierile de culise.

Sorin Grindeanu trebuie să primească o lecţie simplă: orice decizie politică are consecinţe”, a declarat Peiu.

AUR ajunge la 36,4% in intentia de vot. Peste 33% dintre romani cer <a href=alegeri anticipate" loading="lazy" referrerpolicy="no-referrer" style="width:140px;height:100%;object-fit:cover;display:block;margin:0;padding:0;border:0;border-radius:0">
RecomandariAUR ajunge la 36,4% in intentia de vot. Peste 33% dintre romani cer alegeri anticipate

Acesta i-a transmis un avertisment direct șefului PSD. „Atunci când a decis să respingă dreptul unui partid, precum AUR, de a participa la guvernare, Sorin Grindeanu trebuie să se aştepte ca AUR să îi refuze orice propunere. Domnul Grindeanu trebuie sa primească o lecţie: nu poţi să anunţi public că excluzi AUR de la guvernare şi apoi să ceri, la adăpostul întunericului, voturi de la AUR”, a mai transmis liderul senatorilor AUR.

Până la urmă, cum ar putea funcționa o majoritate în aceste condiții? Peiu are un răspuns ferm privind strategia partidului său. „AUR nu trebuie decât să fie consecvent cu sine însuşi şi să îşi menţină politica de revenire la democraţie. Alegeri anticipate”, a explicat acesta.

Critici pentru Nicușor Dan și varianta anticipatelor

Așa cum a relatat Hotnews marți la prânz, numărul doi din AUR respinge din start ideea unui cabinet asumat pe termen scurt.

AUR începe procedura de suspendare a președintelui Nicușor Dan. Partidul vrea alegeri anticipate
RecomandariAUR începe procedura de suspendare a președintelui Nicușor Dan. Partidul vrea alegeri anticipate

„Singura modalitate de ieşire raţională şi democratică din această criză politică este organizarea de alegeri anticipate. Orice adult înţelege asta. Orice altă soluţie prelungeşte criza şi va îngropa economia şi prestigiul internaţional ale României”, a scris Petrișor Peiu.

Acesta a continuat cu o întrebare adresată direct celor care susțin actualul parcurs politic: „Cum ar putea cineva cu mintea întreagă să creadă că o ţară cu problemele noastre poate să supravieţuiască cu o succesiune de guverne minoritare timp de doi ani şi jumătate?”.

În viziunea sa (exprimată destul de vocal în mediul online), deciziile șefului statului sunt profund problematice. Peiu consideră că „a vota un guvern minoritar, înseamnă a valida comportamentul profund nedemocratic al lui Nicuşor Dan”.

USR si AUR cer alegeri anticipate. PSD si PNL refuza dizolvarea Parlamentului
RecomandariUSR si AUR cer alegeri anticipate. PSD si PNL refuza dizolvarea Parlamentului

„Preşedintele Dan trebuie să priceapă un lucru cât se poate de simplu: nu poţi să arunci în aer democraţia dimineaţa şi să te aştepţi la validarea acestui lucru pe seară. Nicuşor Dan a ajuns preşedinte în urma anularii alegerilor din 24 noiembrie 2024. Orice guvern minoritar numit de Nicuşor Dan că urmare a ignorării democraţiei parlamentare este validarea unui mod ticălos de a face politică, prin abuzul instituţiilor statului şi prin negocieri netransparente”, a mai scris Peiu pe rețeaua de socializare.

Cum văd ceilalți lideri politici ieșirea din impas

Dar ce spun ceilalți actori de pe scena politică despre întoarcerea românilor la urne? Președintele Nicușor Dan nu exclude declanșarea alegerilor anticipate, deși precizează că nu reprezintă ceva ce își dorește. Șeful statului consideră acest scenariu foarte puțin probabil în acest moment, pentru că lucrurile nu ar fi cu mult diferite în privința componenței Parlamentului.

Președintele PNL și premierul interimar Ilie Bolojan afirmă că alegerile anticipate pot reprezenta o soluție în situația în care partidele politice nu vor găsi „înţelepciunea şi responsabilitatea” pentru învestirea unui guvern.

De partea cealaltă, președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni despre alegerile anticipate că este un scenariu pe care nu poate să-l excludă niciodată. Varianta este pe masă, iar dacă s-ar intra în acest scenariu, ar fi alegeri undeva în toamna acestui an.

„Să nu credeţi că PSD rămâne doar pe post de încasatorul de sac de box”, a mai spus Grindeanu. Liderul social-democrat a arătat că vor intra în alegeri pe bază de reciprocitate, astfel că, dacă USR și PNL au decizii prin care spun că nu mai fac majorități cu PSD, clar vor avea și ei același lucru.

Lucrurile sunt la fel de tensionate și în restul opoziției.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni că la consultările de la Palatul Cotroceni s-a discutat despre alegerile anticipate. Liderul maghiar a precizat că, din ceea ce vede, am avea un Parlament unde pe primul loc ar fi AUR și ar fi greu de evitat să dai șansa lor să formeze un guvern.

Președintele USR, Dominic Fritz, consideră că sunt zero șanse să existe un nou guvern până la finalul lunii iulie pentru că nu are de unde să vină o majoritate. Fritz a adăugat că o soluție în fața acestui blocaj politic o reprezintă alegerile anticipate.