Preşedintele Iohannis a avut o întrevedere cu şefii delegaţiei Congresului SUA la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări
Preşedintele Klaus Iohannis a avut, joi, o întânlire în timpul Summitului Iniţiativei celor Trei Mări (I3M), care are loc la Sofia, cu senatorii americani Roger F. Wicker şi Ben Cardin, care conduc delegaţia Congresului SUA la reuniune.
Conform unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale transmis vineri AGERPRES, preşedintele a apreciat angajamentul ferm al SUA faţă de obiectivele şi priorităţile Iniţiativei celor Trei Mari, arătat inclusiv prin transmiterea de către preşedintele Joe Biden a unui mesaj substanţial statelor participante la I3M şi prin prezenţa delegaţiei Congresului SUA la Summitul de la Sofia.
„Preşedintele României a exprimat aprecierea pentru susţinerea de către Washington a îndeplinirii obiectivelor Iniţiativei în domenii precum dezvoltarea economică sustenabilă şi competitivă a regiunii Europei Centrale şi de Sud-Est, consolidarea interconectivităţii regionale, întărirea relaţiei transatlantice şi dezvoltarea rezilienţei strategice”, specifică Administraţia Prezidenţială.
.jpg)
Klaus Iohannis, a accentuat importanţa pentru România a implementării proiectelor Rail2Sea şi Via Carpathia şi a pledat pentru o implicare consistentă a SUA, inclusiv financiară, în aceste proiecte, pentru a consolida prezenţa sa economică în regiune, în special prin intermediul unor astfel de proiecte de natură strategică. Acesta a susţinut necesitatea finanţării şi a altor iniţiative strategice majore de interconectare la nivelul I3M, folosind mecanismele Fondului de Investiţii al I3M, ale cărui baze au fost puse la Summitul de la Bucureşti, în 2018.
Administraţia Prezidenţială mai spune că, în planul relaţiei bilaterale, şeful statului a evidenţiat profunzimea şi soliditatea Parteneriatului strategic româno-american, ca pilon „esenţial” al politicii externe a ţării noastre, şi a salutat stadiul excelent al cooperării politice şi militare dintre România şi SUA.
„De asemenea, preşedintele României a exprimat satisfacţia pentru dezvoltarea cooperării dintre România şi SUA în domeniul energiei nucleare civile şi al reţelelor 5G”, indică sursa citată.
Deasemenea, în cadrul discuţiei, a fost evidenţiat şi nivelul „excelent” al cooperării pe palierele politic, economic şi militar dintre România şi SUA, dar şi interesul comun de aprofundare şi extindere a Parteneriatului strategic, România fiind unul dintre cei mai „de încredere”, „stabili” şi „fermi” aliaţi ai Statelor Unite în regiune, mai precizează în comunicat Administraţia Prezidenţială.
Aşadar, Preşedintele Klaus Iohannis participă, joi şi vineri, la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări de la Sofia.
Ana Neagu
Articolele semnate de Ana Neagu pe news24.ro apar la rubricile Justiție, Externe și Politică. Toate articolele →
Citește și
Poluarea provocată de epave în Marea Neagră este monitorizată. Riscul pentru litoral este redus
Poliția a emis șapte ordine după atacul din Bistrița pentru profesoara rănită și 6 elevi
Școala unde a avut loc atacul din Bistrița participa la un program SRI pentru identificarea radicalizării
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Bravonet
David Fincher a eliminat aproximativ 60 de pagini scrise de Tarantino pentru revenirea lui Brad Pitt ca Cliff Booth
Lyla
Cum recunoști dependența de jocuri de noroc și ceri ajutor înainte ca datoriile să afecteze întreaga familie
Revista Ioana
Tot mai mulți copii ajung la Urgențe în Capitală cu simptome respiratorii sau digestive
Financiarul
Guvernul înființează două funcții de ministru delegat pentru digitalizare și învățământ preuniversitar
Dolce Sport
Rapid debutează pe propriul parchet în Euroligă contra Fenerbahçe, deținătoarea trofeului
GetPony
Un compromis european ar permite vânzarea unor mașini noi cu motor termic după 2035