Profesorii şi personalul şcolar ar trebui să facă parte din grupurile prioritare la vaccinarea anti-Covid-19

 Luni 30 august, birourile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) pentru Europa şi UNICEF,  au menţionat că, profesorii şi personalul din centrele de învăţământ ar trebui să facă parte din grupurile prioritare la vaccinarea anti-COVID-19,  relatează AFP.

 

Ar trebui “propusă vaccinarea anti-COVI-19 profesorilor şi altor membri ai personalului şcolar, în calitate de grup ţintă în campania naţională de vaccinare”, se precizează în comunicatul OMS, în care se adresează un apel statelor membre pentru a pune în aplicare o strategie de vaccinare destinată prezenţei fizice a elevilor la cursuri, transmite Agerpres.

De asemenea, această prioritate, care a fost evocată deja în noiembrie anul trecut de Grupul Strategic Consultativ de Experţi (SAGE) al OMS, trebuie avută în vedere, garantând totodată accesul la vaccinuri al persoanelor vulnerabile.

Într-o perioadă în care reîncep cursurile şcolare iar elevii se întorc din vacanţă, este “vital” ca şcolile să rămână deschise în pofida prevalenţei variantei Delta a coronavirusului, mai contagioasă.

“Este de o importanţă capitală pentru educaţie, sănătatea mintală şi competenţele sociale ale copiilor ca şcolile să continue să ofere copiilor noştri mijloacele de a deveni membri fericiţi şi productivi ai societăţii”, spune în comunicat directorul general al OMS pentru Europa, Hans Kluge.

Totodată, pentru a permite şcolilor să rămână deschise, OMS Europa şi biroul UNICEF pentru Europa şi Asia Centrală au făcut apel la asigurarea vaccinării copiilor cu vârste peste 12 ani cu comorbidităţi şi la ameliorarea mediului şcolar (ventilaţie, distanţare fizică, testare regulată a elevilor şi personalului şcolar).

Potrivit recomandărilor publicate la începutul lunii iulie, testele “ar trebui realizate prioritar la copii care prezintă simptome şi aparţin grupurilor de risc”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata