Proprietarii de trotinete vor fi obligați să aibă poliță de asigurare
Proprietarii de trotinete vor fi obligați să aibă poliță de asigurare, începând de anul viitor. Autoritatea care supraveghează piața asigurărilor va aplica o directivă europeană deja aprobată. În ultimii trei ani, în România au avut loc peste 300 de accidente în care au fost implicate trotinete.
Astfel, o directivă adoptată de curând îi obligă pe cei care ies în trafic cu trotineta să fie asigurați, pe modelul asigurării de răspundere civilă. Parlamentul are termen până la anul să introducă noua obligație și în legea națională.
Ulterior, Autoritatea de Supraveghere Financiară va trebui să elaboreze normele de aplicare.
De asemenea, Valentin Ionescu, reprezentant al Autorității de Supraveghere Financiară, a spus:
„Au fost prea multe situații la nivel european, diverse țări au reclamat diverse situații de accidente în care au fost implicate trotinetele așa cum a văzut și în România, se dorește și reglementarea acestor vehicule”.
Proprietarii de trotinete spun că sunt de acord cu o astfel de lege:
„E destul de important pentru că oamenii merg din ce în ce mai des pe trotinete și se mai întâmplă accidente și eu zic că e bine să ai o asigurare pe trotinetă”.
„Mi-aș face. Am la mașină, deși merg cu trotineta. Și la bicicletă sunt de acord”.
Mai mult, în ultimii trei ani au avut loc peste 300 de accidente în care au fost implicate automobile și trotinete.
Cristian Matei
Cristian Matei semnează pe news24.ro articole la rubricile Externe, Știință și Politică. Toate articolele →
Citește și
Ciprian Ciucu anunță recrutarea administratorilor pentru cinci companii municipale din București
Un pădurar din Maramureș a fost găsit fără viață. Anchetatorii verifică ipoteza atacului unui cerb
Un om a murit după ciocnirea unui autobuz cu o mașină la Craiova. Șase persoane au ajuns la spital
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Dolce Sport
Iga Swiatek joacă împotriva fostei colege de dublu Maja Chwalinska în semifinalele de la Wuhan
GetPony
Volkswagen susține acordul franco-german pentru reguli de emisii mai permisive în Europa
Bravonet
Omar Sy a pus o condiție ca să continue „Lupin”. Actorul a cerut mai multă putere de decizie
Lyla
Tratarea hipertensiunii la mai mulți oameni ar putea salva anual peste 518.000 de vieți
Revista Ioana
Când să mergi la medic pentru auz, nas sau gât. 12 semne care merită evaluate fără amânare
Financiarul
Agenții OpenAI ar fi atacat Hugging Face. Cum poate antrenarea pentru scoruri mari să încurajeze trișarea