România „a devenit grânarul Europei”, a declarat joi ministrul Agriculturii, Florin Barbu, care susține că extinderea sistemelor de irigații va consolida poziția țării ca lider în producția agricolă din Uniunea Europeană. Planul este ambițios: suprafața irigată ar urma să crească de la 1,6 milioane de hectare la 2,7 milioane până în 2027.
Potrivit informațiilor relatate de Digi24, oficialul a explicat că reabilitarea sistemului de irigații a fost posibilă atât prin finanțare de la bugetul de stat, cât și cu sprijin european. În prezent, 1,6 milioane de hectare sunt deja reabilitate și funcționale.
Sprijin european de 1,5 milioane de euro pentru fermieri
Ministrul a detaliat, într-o intervenție la DCNews, modul în care au fost atrase fondurile europene pentru a sprijini direct fermierii. Acesta a subliniat că discuțiile cu Comisia Europeană au avut un rezultat concret pentru organizațiile de udători.
„Având în vedere că în momentul de faţă am ajuns la 1,6 milioane de hectare reabilitate în sistemul de irigaţii, o parte componentă din infrastructura principală de irigaţii a fost finanţată cu scheme de ajutor de stat, cu bani de la bugetul de stat. Complementar, am avut o discuţie la nivelul Comisiei Europene şi organizaţiile de udători au primit un sprijin de 1,5 milioane de euro pe infrastructura secundară de irigaţii”, a declarat Florin Barbu.
Acest sprijin a vizat infrastructura secundară, adică echipamentele folosite direct de agricultori, precum pivoți și alte sisteme de irigare. Banii au fost acordați fără a fi necesară o cofinanțare din partea beneficiarilor.
„Sprijinul a fost de 1,5 milioane de euro, fără cofinanţare, inclusiv TVA-ul era eligibil prin proiect. Lucrul acesta a dus ca în momentul de faţă România să aibă 1,6 milioane de hectare irigate în cultura de porumb”, a explicat ministrul.
Producție record de porumb: „Nimeni nu ne poate egala”
Efectele investițiilor în irigații se văd deja în producția de porumb. Florin Barbu a precizat că, pe suprafețele irigate, România produce în prezent între 12 și 14 milioane de tone de porumb. Potențialul de creștere este însă și mai mare.
„Asta înseamnă că România poate produce în perioada următoare aproape 18-19 milioane de tone de porumb. Nimeni nu poate produce la nivelul Uniunii Europene această cantitate de porumb”, a afirmat oficialul.
Acesta a reiterat că obiectivul strategic al ministerului este ca suprafața irigată să ajungă la 2,7 milioane de hectare până în anul 2027. Odată atins acest prag, poziția României în UE ar deveni incontestabilă, crede ministrul.
„Cu 2,7 milioane de hectare în sistem irigat, nimeni nu ne mai poate bate, la nivelul Uniunii Europene”, a adăugat el.
Planuri mari și pentru zootehnie
Pe lângă sectorul vegetal, ministrul Agriculturii a vorbit și despre potențialul României în domeniul zootehnic. El consideră că, printr-o finanțare corectă și investiții strategice, țara poate deveni un jucător de top și pe această piață.
„România, având un potenţial agricol foarte mare şi o suprafaţă foarte mare agricolă, dacă în următorii doi ani investim aşa cum am făcut în fermele de scroafe, de reproducţie, în fermele de pui, dacă avem o finanţare corectă, România poate deveni cel mai mare jucător pe partea de zootehnie la nivelul Uniunii Europene”, a mai spus Barbu.
