Şeful diplomaţiei europene pledează pentru o forţă militară a UE. „Ne-am dori să avem capacitatea de a acţiona prin noi înşine”
Josep Borrell, reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe, s-a pronunţat din nou în favoarea creării unei forţe militare a UE pentru a obţine o „autonomie strategică” a blocului comunitar, care nu ar mai acționa ca „un subsidiar al americanilor”. Declarația vine după ce acesta a criticat SUA pentru modul în care s-a desfășurat retragerea din Afganistan.
Borrell a spus că„Tragedia” care se petrece în Afganistan trebuie să-i determine pe europeni să se doteze cu o capacitate militară de intervenţie pentru a face faţă viitoarelor crize care ameninţă să se declanşeze în Irak şi în Sahel, într-un interviu acordat AFP, relatează Agrpres.
De asemenea, prăbuşirea guvernului afgan şi cucerirea Kabului de către talibani înainte de retragerea ultimilor militari americani programată pentru 31 august a constrâns ţările occidentale să organizeze de urgenţă evacuarea propriilor cetăţeni şi a colaboratorilor lor afgani.
„Mai avem încă peste 200 de agenţi afgani care aşteaptă să pătrundă pe aeroportul din Kabul şi nu este uşor. Mai întâi trebuie să treacă de controalele talibanilor, apoi de cele americane, extrem de restrictive; am cerut deja o mai bună coordonare”, a precizat Borrell referitor la dificultăţile de evacuare din Afganistan, într-un interviu pentru publicaţia spaniolă El Confidencial.
„Americanii vor să scoată 60.000 de persoane din Afganistan înainte de sfârşitul lunii, a declarat Josep Borrell.
O parte din aliaţii NATO le-au cerut vineri americanilor să-şi amâne plecare. Cu 6.000 de militari, ei au preluat controlul asupra aeroportului din Kabul, de unde sunt organizate evacuările.
„Problema este accesul la aeroport. Măsurile de control şi securitate ale americanilor sunt foarte puternice.Noi înşine ne-am plâns. Le-am cerut să manifeste mai mult flexibilitate. Nu vom reuşi să-i facem să treacă pe colaboratorii noştri”, a menţionat Borrell.
„Înţeleg că ei trebuie să controleze din motive de securitate, dar aceasta complică foarte mult accesul”, a spus şeful diplomaţiei europene, care a discutat deja problema cu secretarul de stat american Antony Blinken.
Totodată, pentru a eficientiza şi mai mult aceste activităţi, oficialul crede că este necesar de a miza pe o aşa-numită „autonomie strategică” a Uniunii Europene.
„Ne-am dori acum să avem capacitatea de a acţiona prin noi înşine, să avem o forţă militară capabilă să se mobilizeze aşa cum nord-americanii şi-o mobilizează pe a lor, ceea ce reprezintă o ‘busolă strategică’, un ‘pivot strategic’, ‘o primă forţă de intrare’, o forţă de a acţiona în regim de urgenţă. Nu numai în misiuni de antrenament, ci şi în situaţii mai complicate, ca în acest scenariu”, a mai adăugat el.
Mai mult, şeful diplomaţiei europene îndeamnă ca mesajul transmis de administraţia americană să fie bine înţeles: „Ceea ce a spus Biden este că SUA nu vor mai purta războiul altora, iar UE a acţionat ca o putere ‘kantiană’, utilizând instrumentele păcii, statului de drept şi comerţului”.
Daniela Serban
Daniela Șerban este o jurnalistă dedicată, cu peste 8 ani de experiență în știri de actualitate la News24.ro. Specializată în evenimente cotidiene majore, urmărește cu precizie dinamica guvernamentală și evoluțiile legislative, oferind publicului informații esențiale și de ultimă oră. Toate articolele →
Citește și
ANPC a aplicat amenzi de peste 3,6 milioane de lei în 1.322 de controale. Ce nereguli au dus la oprirea unor servicii
ANM anunță până la 36 de grade pe 5 septembrie. Cum se împart canicula, furtunile și grindina în țară
Drumul cu metroul spre Aeroportul Henri Coandă a ajuns la 75% pe Secțiunea Sud, iar tunelurile se apropie de 1 Mai
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Lyla
Rachel Needle explică de ce orgasmul simultan ține de coordonare, nu de chimie. Cum schimbi presiunea pe plăcere reală
Revista Ioana
Limfomul cu celule de manta ar putea fi tratat după biologia tumorii. Ce se schimbă de la diagnostic
Financiarul
OpenAI, asociată cu aproximativ 18.000 de postări pe DseWiki. Ce risc de guvernanță apare înainte de lansarea Astra
Dolce Sport
CSM Slatina a bătut-o pe Chindia Târgoviște cu 3-2. Golul din minutul 90+1 a schimbat liderul din Liga 2
GetPony
Anvelopele de iarnă la aceeași dimensiune pot costa de trei ori mai diferit. Ce arată flancul și eticheta UE
Bravonet
Opt zile de filme din peste 20 de țări, gratis la Buzău, au schimbat jocul pentru publicul care nu prinde astfel de titluri