Serbia a început construcţia unei fabrici care va produce vaccinul chinezesc anti-COVID-19 Sinopharm
Joi 9 septembrie, preşedintele sârb Aleksandar Vucic, a inaugurat lucrările de construcţie a unei uzine care va fabrica vaccinul chinezesc anti-COVID-19 Sinopharm în Serbia, relatează AFP.
Astfel, noua fabrică, cu sediul la Zemun, o suburbie a capitalei Belgrad, va fi făcută printr-o investiţie comună a Serbiei, Chinei şi Emiratelor Arabe Unite, în valoare de aproximativ 30 de milioane de euro.
Stipulată să devină funcţională în primul trimestru al anului viitor, această unitate va produce aproape trei milioane de doze de vaccin pe lună.
„Sunt mândru, întrucât Serbia, în cooperare cu China şi Emiratele Arabe Unite va dispune de o uzină care va putea să furnizeze vaccinuri ţărilor din regiune şi Europei”, a precizat Aleksandar Vucic.
În plus, în luna ianuarie a acestui an, Serbia a început să producă la un laborator din Belgrad şi vaccinul rusesc Sputnik V.
Mai mult decât atât, obişnuită să manevreze între influenţele rivale din Est şi Vest, Serbia a cumpărat milioane de vaccinuri anti-COVID-19 chinezeşti, ruseşti şi occidentale.
Totodată, această ţară din Balcani care numără aproximativ şapte milioane de locuitori a lansat iniţial o campanie de vaccinare anti-COVID-19 rapidă, care însă între timp a încetinit. Puţin mai mult de jumătate dintre adulţii sârbi au fost până în acest moment vaccinaţi.
Mai mult, în acest moment, Serbia se confruntă din nou cu o înmulţire a infectărilor, miercuri 8 septembrie înregistrând peste 5.000 de noi cazuri de COVID-19
Horatiu Preda
Horatiu Preda scrie la rubricile Externe, Actual și Știință de pe news24.ro. Toate articolele →
Citește și
Un om și-a pierdut viața la Băilești, într-un excavator lovit de o grindă din beton
Cum se cere restituirea banilor încasați în plus când prețul de pe bon este mai mare decât cel de la raft
Inspectorii au găsit carne mucegăită și butelii corodate la controalele din 5-9 octombrie
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista Ioana
Te poți simți bine cu tensiunea crescută. Cum o verifici acasă, potrivit medicilor
Financiarul
Euro coboară la 5,3373 lei în cotația BNR din 12 octombrie 2026
Dolce Sport
Manchester City câștigă cu 3-0 la Liverpool după verdictul financiar pe care îl contestă
GetPony
Alegerea jantelor la Dacia Bigster schimbă confortul și cheltuielile cu pneurile. Când sunt potrivite cele de 19 inchi
Bravonet
Armina a ajuns la spital după un atac de panică. Ea și Marcel au renunțat la „Insula Iubirii” 2026
Lyla
Mișcarea zilnică ar putea ajuta somnul mai mult decât exercițiile concentrate în weekend