Premierul britanic Keir Starmer a reacționat dur la adresa președintelui american Donald Trump, criticând amenințările acestuia de a distruge „o întreagă civilizație” în conflictul cu Iranul. Declarațiile vin într-un moment extrem de tensionat, cu un armistițiu fragil în regiune și înaintea unei vizite de stat a Regelui Charles în Statele Unite.
„Nu sunt cuvinte pe care le-aș folosi vreodată”
Într-un interviu acordat jurnalistului Robert Peston de la ITV, liderul de la Downing Street s-a distanțat categoric de retorica belicoasă a lui Trump. Starmer a subliniat o diferență fundamentală de abordare, bazată pe principii distincte. „Să fiu foarte clar în această privință: nu sunt cuvinte pe care le-aș folosi, pe care le-aș folosi vreodată, pentru că abordez acest subiect valorilor și principiilor noastre britanice”, a afirmat premierul.
Și a continuat pe același ton ferm. „Este foarte important să fiu clar că Regatul Unit are principiile sale, are valorile sale. Vom fi ghidați de ele în tot ceea ce facem. De aceea am spus, și clar că acest lucru a provocat un anumit grad de critici și presiune în ultimele săptămâni.”
O critică voalată, dar directă.
Tensiuni înainte de vizita regală
Remarcile lui Starmer par alese cu grijă, mai ales că Regele Charles și Regina Camilla urmează să viziteze Casa Albă la sfârșitul lunii aprilie. Donald Trump, care nu de puține ori și-a lăudat originile scoțiene din partea mamei, spera probabil la un eveniment care să celebreze legăturile sale cu valorile britanice. Dar cum vine asta când premierul britanic le pune sub semnul întrebării?
Numai ca tensiunile nu sunt noi. Președintele american l-a atacat în repetate rânduri pe Starmer pentru refuzul de a participa alături de SUA și Israel la războiul împotriva Iranului. Trump a mers până acolo încât l-a numit „lipsit de calitățile lui Churchill” și l-a comparat cu Neville Chamberlain (premierul britanic cunoscut pentru politica sa de conciliere față de Hitler).
Un armistițiu cu detalii secrete
Dincolo de duelul declarațiilor, situația din teren rămâne complicată. Starmer a cerut Iranului să redeschidă Strâmtoarea Ormuz, care este încă închisă transportului maritim internațional. În același timp, a transmis un mesaj clar și Israelului să oprească bombardamentele din Liban, acțiuni care pun în pericol armistițiul.
„Asta nu ar trebui să se întâmple. Asta ar trebui să se oprească. Aceasta este opinia mea fermă”, a declarat Starmer. „Și, asa ca, întrebarea nu este una tehnică, dacă este sau nu o încălcare a acordului. Este, de fapt, o chestiune de principii, în ceea ce mă privește. Și, într-un fel, argumentul meu ar fi că ar trebui inclus în încetarea focului, și asta este partea importantă, abordarea generală.”
Iar misterul planează asupra detaliilor acordului de încetare a focului dintre Iran și SUA, după ce Trump a refuzat să le facă publice, acuzând NATO că l-a dezamăgit. Starmer a recunoscut deschis: „Nu avem cu toții acces la toate detaliile încetării focului.”
Turneu în Orientul Mijlociu
Declarațiile premierului au fost făcute în contextul unui turneu de două zile în Orientul Mijlociu, unde s-a întâlnit cu aliați din statele Golfului și a vizitat personalul militar britanic. Într-un podcast pentru ITV, Starmer a descris atmosfera din regiune.
„Există o ușurare că există o încetare a focului, cred că un sentiment din partea lor că este fragilă, că mai este mult de lucru la încetarea focului și, deci, există un sentiment de ușurare”, a spus el. „Cred că acest sentiment este probabil împărtășit, sau cel puțin așa simt eu, în tot Regatul Unit, unde oamenii au fost foarte îngrijorați de ceea ce au văzut la televizor, foarte îngrijorați de impactul pe care l-ar putea avea asupra lor.”
Premierul a adăugat că discuțiile s-au concentrat pe capacitățile de apărare. „Emoția finală, dacă vreți, este că s-au bucurat să vadă un prieten, pentru că aceștia sunt aliați de lungă durată pe care îi avem în regiunea Golfului – este foarte important într-un moment ca acesta să fim aici, să arătăm că suntem alături de aliații noștri.”
Starmer a încheiat subliniind importanța prezenței britanice: „clar, am fost implicați într-o autoapărare colectivă destul de intensă cu personalul nostru militar de aici în ultimele șase-șapte săptămâni, iar expresia a fost, practic, una de genul: e bine să avem un prieten aici cu care putem discuta aceste probleme într-un astfel de moment.”



