Statutul bunăstării poate salva democrația europeană de extremism

Statutul bunăstării europene se află sub presiune, mai ales în contextul problemelor fiscale din Franța și Italia. Criticile se concentrează pe cheltuielile sociale, dar experții avertizează că reducerea acestor cheltuieli ar putea stimula extremismul politic și afecta stabilitatea democratică. Un profesor de la National Defense University din SUA subliniază că protecțiile sociale au fost concepute pentru a proteja capitalismul și democrația de colaps.

Franța și Italia, în centrul dezbaterii

Franța se confruntă cu o volatilitate politică semnificativă, având patru prim-miniștri în mai puțin de doi ani. Îngrijorările privind cheltuielile publice crescute au generat discuții despre sustenabilitatea pe termen lung a statului bunăstării. Factori precum îmbătrânirea populației, schemele de pensionare anticipată și pensiile generoase afectează bugetul național.

Italia se confruntă cu critici similare. Comentatorii subliniază că datoriile persistente ale țării sunt legate de un sistem de bunăstare bine înrădăcinat, care include beneficii extinse de șomaj și subvenții regionale. Pe măsură ce aceste critici devin tot mai frecvente, chiar și economiștii progresiști avertizează asupra riscurilor legate de cheltuielile sociale mari, care pot duce la rigiditate fiscală și la o scădere a dinamicii economice.

O viziune care ignoră problemele reale

Omer Taspinar, profesor de strategie de securitate, contestă această narațiune. El consideră că a da vina pe statul bunăstării pentru problemele economice ale Europei simplifică o situație mult mai complexă. Taspinar afirmă că această narațiune ascunde problemele structurale profunde, cum ar fi stagnarea productivității, evaziunea fiscală și guvernanța fiscală inegală. Potrivit lui, a susține că sistemele de bunăstare sufocă capitalismul nu are o bază solidă. Țări precum Suedia și Danemarca demonstrează că protecțiile sociale pot coexista cu inovația și competitivitatea.

Lecția istoriei postbelice

După cel de-al Doilea Război Mondial, Europa de Vest a fost marcată de instabilitate politică și dificultăți economice. Partidele comuniste din țări precum Italia și Franța au câștigat sprijin popular semnificativ. În 1946, Partidul Comunist Italian și Partidul Socialist Italian au obținut aproape 40% din voturi. În acest context, crearea statului bunăstării a fost o strategie de supraviețuire menită să stabilizeze societatea și să limiteze conflictele de clasă.

Germania și originile statului bunăstării

Germania, adesea considerată locul de naștere al statului bunăstării, a implementat protecții sociale pentru a câștiga susținerea clasei muncitoare. Otto von Bismarck a introdus politici precum asigurările de sănătate și pensiile, având în vedere stabilitatea socială. Aceste măsuri au fost susținute și de planurile americane postbelice, care au înțeles că stabilitatea socială necesită un stat robust de bunăstare pentru a contracara influența comunistă.

Extremismul în ascensiune

În prezent, statul bunăstării este adesea acuzat de stagnarea economică. Politici precum pensiile generoase și educația gratuită sunt privite ca indulgențe fiscale pe care Europa nu și le mai permite. Totuși, problemele reale nu derivă din redistribuire, ci din incapacitatea capitalismului global de a genera o creștere incluzivă. Criza financiară din 2007-2008 a evidențiat fragilitatea piețelor dereglementate, iar pandemia COVID-19 a accelerat acest proces, generând cheltuieli publice masive pentru a preveni colapsul economic.

În Franța, partidul Rassemblement National, condus de Marine Le Pen, a câștigat popularitate. În Germania, Alternative für Deutschland a obținut peste 20% din voturi în alegerile recente. În Regatul Unit, partidul Reform UK a câștigat locuri în Parlament, iar sondajele arată sprijin consistent.

Dilema cheltuielilor pentru apărare

Europa se confruntă și cu presiuni pentru a crește cheltuielile de apărare. Aliații NATO, la cererea Washingtonului, au stabilit o țintă de cheltuieli de 5% din PIB până în 2035. Această cerință creează o dilemă fiscală pentru statele bunăstării. Finanțarea apărării fără a afecta programele sociale reprezintă o provocare majoră. În Spania, prim-ministrul Pedro Sánchez a respins apelurile de a atinge această țintă, argumentând că ar submina angajamentele sociale.

Modelul nordic ca soluție

O soluție viabilă ar fi adoptarea unui model nordic, care combină protecții sociale generoase cu inovația și competitivitatea. Investițiile în capitalul uman, cum ar fi formarea profesională și alfabetizarea digitală, pot stimula antreprenoriatul. Modernizarea piețelor muncii și o impozitare mai echitabilă a averii sunt esențiale pentru a susține flexibilitatea fără a compromite securitatea socială.

Întrebarea fundamentală

Taspinar propune o întrebare crucială pentru decidenții europeni: nu este vorba dacă națiunile europene își pot permite statul bunăstării, ci dacă democrația liberală își permite să renunțe la el. Reîntoarcerea la principiile care au făcut din modelul social european un reper global poate contracara forțele care amenință structura societăților democratice. Statul bunăstării este un activ strategic pentru viitor, nu o relicvă a trecutului. A fost creat pentru a stabiliza capitalismul și a susține legitimitatea democratică. Acest scop este mai relevant ca niciodată.