Tânăr din Dolj, găsit pe marginea drumului cu arsuri pe 75% din corp
Duminică noaptea, un bărbat în vârstă de 30 de ani din judeţul Dolj a fost găsit pe marginea drumului, la ieşirea din municipiul Bistriţa spre localitatea Budacu de Jos, cu arsuri pe 75% din suprafaţa corporală.

Astfel, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
„Echipajele medicale ajunse la faţa locului au constatat că persoana în cauză prezintă arsuri, aceasta fiind preluată şi transportată la spital. În urma primelor verificări efectuate de poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Bistriţa, s-a stabilit că este vorba despre un bărbat de 30 de ani, din Poiana Mare, judeţul Dolj. Cercetările în acest caz sunt efectuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite toate împrejurările în care a avut loc evenimentul”, a comunicat IPJ.
Conform informaţiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud, acesta a suferit arsuri de gradul al III-lea pe 75% din suprafaţa corpului şi a necesitat intubarea.
„Echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bistriţa a preluat de la ieşirea din municipiul Bistriţa, înspre localitatea Budacu de Jos, un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani, cu arsuri de gradul III pe aproximativ 75% din suprafaţa corporală. Bărbatul a necesitat intubare şi îngrijire specifică şi a fost transportat la UPU SMURD Bistriţa pentru investigaţii medicale amănunţite”, a precizat ISU.
Daniela Serban
Daniela Serban scrie la rubricile Externe, Politică și Infrastructură de pe news24.ro. Toate articolele →
Citește și
Poluarea provocată de epave în Marea Neagră este monitorizată. Riscul pentru litoral este redus
Poliția a emis șapte ordine după atacul din Bistrița pentru profesoara rănită și 6 elevi
Școala unde a avut loc atacul din Bistrița participa la un program SRI pentru identificarea radicalizării
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPony
Impozitul auto în 2026 poate fi redus cu 50% pentru persoanele cu handicap grav. Ce condiții trebuie îndeplinite
Lyla
Ce modificări la sân cer consult chiar fără nodul și când faci mamografia recomandată între 50 și 69 de ani
Revista Ioana
Salariul minim din iulie 2026 îți aduce 125 de lei în plus net. Ce condiții are suma scutită de taxe
Dolce Sport
Florinel Coman ar avea un acord pentru FCSB, condiționat de rezilierea cu Al-Gharafa
Bravonet
Decorurile filmelor Beatles ale lui Sam Mendes vor deveni atracție pentru fani la Liverpool în 2028
Financiarul
Creditorii Fibula Air Travel au termen până la 7 decembrie pentru înscrierea creanțelor