Tensiunile din Ucraina încă mai pot fi rezolvate pe cale diplomatică
Cei doi lideri au discutat telefonic luni 14 februarie despre situația din Ucraina și amândoi sunt de părere că există încă „o oportunitate crucială pentru diplomație” în această criză. În pluus, cei doi au subliniat importanța ca Occidentul să rămână unit „în fața amenințărilor ruse”.
„Rămâne o oportunitate crucială pentru diplomaţie” în criza actuală din jurul Ucrainei”, sunt de părere premierul britanic Boris Johnson şi preşedintele american Joe Biden care au discutat luni la telefon.
Calea diplomației mai are șanse de reușită
„Prim-ministrul şi preşedintele Biden s-au informat reciproc despre discuţiile lor recente cu colegi din întreaga lume. Ei au convenit că rămâne o oportunitate crucială pentru diplomaţie şi pentru ca Rusia să renunţe la ameninţările împotriva Ucrainei”, a precizat unui purtător de cuvânt al lui Boris Johnson la sfârşitul acestei convorbiri, notează AFP, conform Agerpres.
Astfel, cei doi lideri au repetat că o incursiune în Ucraina „ar duce la o criză prelungită pentru Rusia, cu pagube considerabile atât pentru Rusia, cât şi pentru restul lumii”.
Occidentul trebuie să rămână unit în fața Rusiei
De asemenea, atât Boris Johnson, cât și Joe Biden au subliniat necesitatea ca occidentalii „să rămână uniţi în faţa ameninţărilor ruse, în special prin impunerea unui ansamblu important de sancţiuni în cazul escaladării agresiunii ruse”, dar şi „necesitatea ca ţările europene să îşi reducă dependenţa de gazul rusesc, o măsură care, mai mult decât oricare alta, ar lovi în centrul intereselor strategice ale Rusiei”.
Cu putin timp în urmă, Boris Johnson considerase posibilă o invazie rusă a Ucrainei „în următoarele 48 de ore”, îndemnându-l pe Vladimir Putin să facă un pas înapoi din pragul „dezastrului”.
Reuniune interministerială de criză la Londra
Conform Downing Street, Boris Johnson a ales să-şi întrerupă o călătorie în nord-vestul Angliei pentru a se întoarce la Londra şi intenţionează să prezideze marţi o reuniune interministerială de criză, cunoscută sub numele de COBR, după ce serviciile de informaţii l-au pus la curent cu situaţia actuală.
Mai mult decât atât, occidentalii se tem de o invazie a Ucrainei de către Rusia, care a relocat zeci de mii de militari la frontierele ucrainene.
În plus, Moscova neagă, însă leagă orice detensionare de o listă de „garanţii de securitate”, mai ales asigurări că Ucraina nu va fi niciodată membră a NATO şi o retragere din Europa de Est a infrastructurii militare a Alianţei Nord-Atlantice.
Ana Neagu
Articolele semnate de Ana Neagu pe news24.ro apar la rubricile Justiție, Externe și Politică. Toate articolele →
Citește și
Dominic Fritz susține că PSD va controla deciziile premierului Luca Niculescu
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit cu 280 de voturi. Jurământul se depune în această seară
Nicușor Dan avertizează că e foarte ieftin ca 1.000 de voci plătite online să acopere o opinie legitimă
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPony
Chery pregătește pentru România electrica Q și un Tiggo 4 restilizat, cu 224 CP
Bravonet
„The Prestige”, de Christopher Nolan, revine la cinema pe 29 ianuarie 2027, pentru prima dată în IMAX și pe 70 mm
Lyla
Migrena apare mai des la femeile cu endometrioză. Ce legătură au menstruația și durerea
Revista Ioana
Tichetele de creșă ajung la 770 de lei. Ce primești din octombrie și cum se taxează tichetele de masă
Financiarul
Elon Musk analizează unirea Tesla cu SpaceX. Fuziunea depinde de acordul acționarilor
Dolce Sport
PSG ar putea aduce înlocuitorul lui Kvaratskhelia înainte de ianuarie prin regula Joker